Stiri Juniori U20 Masculin

SCM U Craiova vs. CSU Sibiu – derby-ul zilei de sâmbătă, 16 decembrie

SCM U Craiova vs. CSU Sibiu – derby-ul zilei de sâmbătă, 16 decembrie

Sâmbătă, 16 decembrie, în Sala Ion Constantinescu din Craiova, SCM U Craiova va primi vizita lui BC CSU Sibiu, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii Naționale. Partida are loc în această sală, fiindcă în Sala Polivalentă se schimbă suprafața de joc.

Cele două formații au oferit un duel interesant în tur, câștigat, în cele din urmă, de CSU Sibiu cu scorul de 68 la 63. Atunci, liderul învingătoarei a fost Kyle Adnam, care a adunat 19 puncte, o recuperare, o pasă decisivă și o intercepție.

Între timp, galben-albaștrii s-au despărțit de fundașul australian, aducându-l în locul lui pe Jay Threatt, baschetbalist care, în stagiunea 2022-2023, a jucat și la CS Rapid București. Așadar, debutul lui Threatt se va consemna în confruntarea cu SCM U Craiova.

De partea cealaltă, cel mai bun baschetbalist al alb-albaștrilor a fost Vitaly Zotov: 24 de puncte, 4 pase decisive, 2 recuperări, o intercepție.

Chiar dacă au pierdut în ultima etapă (73-90 pe terenul lui CSM Oradea), oltenii se află într-o perioadă bună, reușind să adune patru victorii la rând după cele patru înfrângeri cu care a început sezonul.

Trupa lui Vitaly Stepanovski a trecut de CSM Focșani, CSM Petrolul Ploiești, CSM Focșani și CS Vâlcea. Așadar, în acest moment, SCM U Craiova are un bilanț de 4-5 și se află pe poziția a 8-a în grupa B.

În schimb, CSU Sibiu, cu cinci victorii și tot atâtea înfrângeri, ocupă locul 4, fiind la egalitate cu CSM Constanța și depășită de FC Argeș Basketball (9-2), CSM Oradea (9-1) și CSM Târgu Mureș (6-4).

Liderul indiscutabil al gazdelor este ucraineanul Zotov, care are o medie de 20.0 puncte/meci, fiind pe locul al treilea în topul marcatorilor din Liga Națională. Alți jucători periculoși ai Craiovei sunt Matt Freeman (11.1 puncte, 5.2 recuperări) și Amedeo Casale (10.2 puncte, 5.2 recuperări).

De partea cealaltă, oaspeții se bazează pe trio-ul Monyea Pratt (10.3 puncte, 7.1 recuperări, 5.6 pase decisive), Pavlin Ivanov (13.3 puncte, 2.8 pase decisive) și Rareș Uță (11.8 puncte, 6.3 recuperări).

SCM U Craiova stă mai bine la recuperări (38.4 – 37.3), eficiență (81.8 – 80.0), capace (2.2 – 2.1), greșeli (14.0 – 15.4), procentajul aruncărilor de un punct (77.0% - 63.4%) și la procentajul aruncărilor de două puncte (51.2% - 50.3%).

În schimb, CSU Sibiu are mai multe puncte (74.4 – 75.2), pase decisive (15.1 – 15.2), intercepții (5.0 – 7.0) și aruncă mai bine de la distanță (32.0% - 34.9%).

Duelul de sâmbătă va fi arbitrat de Laurențiu Grigoraș, Alexandru Ivan și Cristian Trofim, iar comisar va fi Bedir Sefer. Partida va începe la ora 20:00 și va putea fi urmărită, în direct, pe FRB TV.

*foto: Facebook – BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!