Stiri Juniori U20 Masculin

U-BT Cluj-Napoca obține a doua victorie în seria cu Craiova

U-BT Cluj-Napoca obține a doua victorie în seria cu Craiova

U-BT Cluj-Napoca și-a trecut în cont al doilea succes în playoff-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin, după 79 la 70 pe teren propriu cu SCM Universitatea Craiova vineri seara (14.04). Campionii en-titre au 2-0 în această serie.

U-BT: Patrick Richard, Karel Guzman, Stefan Bircevic, Leo Meindl, Emanuel Cățe

Craiova: Cortez Edwards, Topias Palmi, George Blaj-Voinescu, Milivoje Mijovic, Bogdan Țîbîrnă

Oltenii au început mai bine meciul și o țineau pe U-BT fără coș marcat în primele patru minute, perioadă în care s-a făcut 0-7, Cățe marcând aproape la jumătatea sfertului inaugural pentru gazde. Richard ajungea la linia de fault după un tehnic pe care l-a încasat Vitaly Stepanovski, Craiova putând să înscrie apoi pentru 5-13, Edwards ratând apoi o oportunitate pentru oaspeți, dar Hopkins finaliza cu un dunk spectaculos la 7-15. Sfertul inaugural se termina cu SCM U Craiova la conducere, 13-20, diferența maximă fiind de 11 puncte.

Clujenii au ratat câteva șanse să reducă la o posesie handicapul, Craiova fiind acum într-o perioadă în care ofensiva a funcționat mai greu, Stipanovic ajungând la linia de fault pentru 17-20. Edwards a oprit seria de minute fără coș pentru olteni și Stipanovic replica imediat pentru a menține ecartul de trei puncte, Palmi fiind apoi precis de la distanță și completa un four-point play (19-26), Craiova cerând ulterior time-out după ce U-BT venea la două puncte în spate. Meindl egala situația cu patru minute înaintea pauzei și campionii en-titre conduceau în premieră la 30-27 după tripla lui Gordic, Richard continuând run-ul ardelenilor. Clujul ajungea la 39-28 cu două minute rămase din prima repriză, pentru ca la pauză diferența să fie de 14 lungimi, 42-28.

Shepherd și Meindl deschideau bine repriza a doua pentru gazde (47-28), diferența urcând la peste 20 de puncte între cu dunk-ul lui Meindl de la jumătatea sfertului trei, 55-34, moment în care oaspeții cereau time-out. Oltenii reduceau puțin din deficit și treceau de pragul celor 10 puncte marcate în acest parțial (56-40), Guzman trecând apoi pe la linia de pedeapsă unde și-a transformat o singură liberă din patru și scorul după 30 de minute era 59-44.

Palmi înscria aproape pe sirenă într-un atac al Craiovei și Gordic răspundea de la semi-distanță, Hopkins marcând pentru 61-49. Clujenii beneficiau de un avantaj de 11 puncte la jumătatea parțialului, tripla lui Hopkins forțându-l pe Mihai Silvășan să ceară time-out la 66-55, imediat după acel moment Gordic fiind precis din acțiune, Craiova venind la șapte puncte în urmă apoi, 71-64. Richard înscria un coș important de la semi-distanță, Vitaly Stepanovski încasând al doilea tehnic în ultimele minute și într-un final U-BT Cluj a reușit să câștige cu 79 la 70 acest meci de pe teren propriu, ajungând la 2-0 în serie.

Leo Meindl a terminat cu 19 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive și 2 intercepții, pentru 6/7 din acțiune și 5/6 la libere. Andrija Stipanovic l-a urmat cu 13 puncte și 3 pase decisive, iar Nemanja Gordic, Kasey Shepherd și Emi Cățe au avut toți 10 puncte.

Topias Palmi și Dimitrije Nikolic au adunat câte 14 puncte pentru SCM U Craiova, iar Shawn Hopkins a terminat cu 10 puncte și 2 recuperări.

Meciul trei va avea loc la Craiova pe 18 aprilie, ora urmând să fie stabilită ulterior.

*foto: Manases Sándor / u-bt.ro

4 comentarii la aceasta stire:
  • Silvois :

    S.O.S.
    Ma tem ca om ajunge la meci decisiv cu Craiova, care e o surpriza tare ... neplacuta. Sau neplacuta e surpriza formei parca tot mai slabe a lui U. Alo, domnu Silva, ce face antrenorul?!

    cu 1 an în urmă (14.04.2023) Raspunde
  • bela57 :

    S.O.S tardiv
    La ce forma avem, nu ajungem in finala, asa ca ... Apoi lui Guzman, da si echipei, faceam un bine daca il trimiteam acasa, asa a decazut inimaginabil ! Restul cu evolutii modeste, chiar a fost un scouting de tot rahatul avand in vedere competitia europeana unde ne-am inscris, dar si nevoia de a domina internul .
    Sezonul asta e pe duca, iar urmatorul cu alde Stipa, Gordic etc si cu un scouting asa de slab ,se anunta si mai rau , din pacate .

    cu 1 an în urmă (14.04.2023)
    • Nicola Topanovic:

      Draga suporter, dar acum…
      Unde “ suntem noi ‘ aia care îl iubim și aclamam pe G pentru reușita de la Oradea?
      Scuze ca ma bag la echipa voastră dar cred ca lotul Clujului e mai valoros și ar trebui sa câștige …și nu sunt ironic.
      Îmi cer scuze anticipat daca te-am supărat …noah, uite ca orădeanul se și poet..
      Hai CSM!

      cu 1 an în urmă (16.04.2023)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe coconero :

    Nu.i bai
    Eu zic sa nu fiti asa ingrijorati, pt sezonul viitor Sheperd nu cred ca va mai fi si Gordici ar merge ca al doilea Pg. Pe poz.4 si acolo ar fi nemsipomenit daca ar aduce un jucator mai bun pt Eurocup, insa Birce e f ok altfel, tot ca Gordic ar fi ideal sa fie back up, insa nu stiu daca accepta sau cum se inscriu cu bugetul.
    Noi chibiții facem variante, insa realitatea trebuie sa fie pragmatică.
    In privinta campionatului eu zic ca acum la unii jucatori se incalzesc motoarele la sltii se mai schimba consumabilele.
    Sper ca Craiova sa castige meciul 3, dar asta nu e usor. Ca sa vedem si un meci 4, pentru un decisiv cred ca sunt sanse doar teoretice.

    cu 1 an în urmă (15.04.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!