Sherwood Brown stabilește multiple recorduri în acest sezon al Ligii Naționale
11 ore în urmăKenneth Funderburk, un nou triple-double împotriva Lagunei București
11 ore în urmăCSM Focșani restabilește egalitatea în seria cu CSM Târgu Jiu
12 ore în urmăCSM Petrolul Ploiești o învinge din nou pe Laguna București și are 2-0 la general
14 ore în urmăJoel Embiid a păstrat-o în viață pe Philadelphia 76ers în seria cu New York Knicks
15 ore în urmăZilele Baschetului au debutat în cursul zilei de joi, la Sibiu. Prima zi a evenimentului l-a avut în prim plan pe Marcel Țenter, selecționerul naționalei României. Tehnicianul a ținut o lecție deschisă pe acoperișul corpului nou al bibliotecii din Parcul Astra, iar printre norocoșii participanți s-au numărat patru tineri așeli ca urmare a unui concurs desfășurat pe o rețea de socializare.
Spectacolul continuă și în aceste zile, precum a mărturisit și Claudiu Hila, preşedintele Asociaţiei Al 6-lea Jucător. “Baschetul este de atâta timp la înălţime în oraşul nostru, aşa că ne-am folosit de acest pretext pentru a organiza primul meci de baschet pe acoperişul unei clădiri din Sibiu. Am căutat zeci de variante, de acoperișuri, până să găsim unul care să se potrivească cu standardele impuse de noi. Ȋn final, am ales terasa bibliotecii Astra. Structura terasei asigură siguranţa participanţilor, siguranţă care va fi crescută prin montarea unei plase de protecţie care va împiedica ajungerea mingii pe trotuarul din faţa bibliotecii.”
Totodată, conform comunicatului de presă emis, sambata, 23 august, Virgil Stănescu, va face un antrenament cu public şi va acorda autografe fanilor acestui sport. Evenimentul va avea loc în parcarea Shopping City. Imediat după sesiunea de autografe, va avea loc o tragere la sorţi, în urma căreia doi norocoşi vor fi premiaţi cu vouchere în valoare a câte 100 de lei, pe care le pot folosi în magazinul Decathlon. În plus, Un premiu inedit - la masă cu Virgil Stănescu – va fi oferit sambata, la ora 13.00. Câştigătorul va lua masa în compania unei legende a baschetului românesc – fostul căpitan al Naţionalei şi actualul vice-preşedinte al Federaţiei Române de Baschet, Virgil Stănescu.
Duminica, în ziua finalelor, la ora 11.30, iubitorii baschetului au parte de o nouă premieră – concursul tradiţional organizat la meciurile de acasă ale echipei locale, CSU Sibiu, “Aruncarea de milioane”, se mută pe platforma... unui TIR! Amatorii de baschet trebuie să nimerească un coş de baschet amplasat într-un TIR în mişcare.
Astfel, potrivit comunicatului de presă al Asociației Al 6-lea Jucător, Zilele baschetului cuprind meciuri de streetball, workshop-uri şi concursuri destinate iubitorilor de sport. Evenimentul reincepe sambata, la ora 10:00, cu meciurile de StreetBall din Tineretului si se incheie duminica, cu o tragere la sorti.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!