Stiri

Echipe de top din lume, la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger

Mihai Iordan

Mihai Iordan
13.08.2015

Echipe de top din lume, alaturi de cele mai bune echipe românești se vor intalni pe 15 și 16 august, la Bucuresti, în Piața Universității, în cel mai tare turneu de baschet 3x3 al anului, Raiffeisen Bank Bucharest Challenger.

Drumul către Abu Dhabi, locul unde anul acesta se va disputa FIBA 3x3 World Tour Final, începe la București, în Piața Universității.

16 echipe din 12 țări (Andorra, Austria, Brazilia, Bulgaria, Cipru, Georgia, Irlanda, Kosovo, Rusia, Serbia, Spania, Romania) vor încerca sa cucereasca premiul cel mare: 4.000 de dolari si calificarea la Mastersul FIBA 3x3 de la Lausanne, Elveția. De acolo, cele mai bune două echipe vor merge mai departe la marea finală din Abu Dhabi, care va fi organizată tot de promoterul care se află și în spatele Bucharest Challenger, compania românească Sport Arena.

Campionii europeni de baschet 3x3, Angel Santana și Vasile Ștefan au făcut un transfer de cinci stele pentru Raiffeisen Bank Bucharest Challenger. Virgil Stănescu, președintele Steaua CSM EximBank vine să joace alături de medaliații cu aur de anul trecut de la București, iar din echipă mai face parte și Bogdan Sandu, finalist la Masterul Sport Arena Streetball în 2015.

Campionii de anul trecut, spaniolii de la Palo Peak Malaga, vor reveni la București, în căutarea unui nou titlu care să-i propulseze către circuitul mondial. Alături de ei, brazilienii din Sao Paolo, care au ajuns anul trecut în sferturile de finală la finala mondială de la Tokyo, vor aduce samba la București.

Spectatorii au acces liber și vor avea parte de multe concursuri cu premii, iar în afara programului competiției oricine poate juca baschet pe terenurile amenajate în Piața Universității.

Evenimentul se va desfasura zilnic, sambata si duminica, intre orele 17.00-22.00

Evenimentul va fi animat de vicecampioanele europene la majorete, Dracula’s Girls din Târgoviște, dar și de trupa de dans a centrului Policy Center, care va fi prezentă în ambele zile ale competiție. De asemenea, duminică 16 august va fi organizat un meci demonstrativ de baschet în scaun cu rotile, susținut de membrii fundației Motivation.

Raiffeisen Bank Bucharest Challenger face parte din circuitul mondial și are statut de turneu de calificare pentru FIBA 3x3 World Tour.

Competiția de la București este organizată de Sport Arena și ACS Sport Promotion și este susținută de Raiffeisen Bank, Vodafone, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și Steaua CSM EximBank.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate