Stiri

Baschet din altă lume #24 - Momentele notabile ale celui mai recent weekend din principalele campionate ale Europei

Miza crește tot mai mult în întrecerile interne importante ale Europei, cu cât se apropie mai tare postsezonul. Campionatul Italiei a oferit noi meciuri strânse, în Liga Adriatică a rămas un singur loc disponibil pentru playoff, iar în Spania și Franța au apărut câteva surprize.

Campionatele pe care le-am ales în această rubrică sunt: Liga ACB (Spania), LNB Pro A (Franța), Lega Serie A (Italia), Bundesliga (Germania), Super Lig (Turcia), Basket League (Grecia), LKL (Lituania) și Liga Adriatică.

Spania

Unicaja Malaga și Baskonia au avut parte de un weekend excelent pe plan ofensiv, cu 111 și 102 puncte marcate, foarte aproape de sută aflându-se și Murcia. Manresa a devenit clubul spaniol cu cea mai lungă serie activă de victorii, după ce i-a provocat a patra înfrângere în Liga ACB celor de la Real Madrid.

Din rândul echipelor aflate în Top 8, Gran Canaria și Valencia au propus un duel interesant încheiat cu victoria gazdelor (79-71), după ce fosta adversară a lui U-BT Cluj din EuroCup a recuperat un deficit de 14 puncte în repriza secundă. Granada a irosit un avantaj și mai important, de 21 de lungimi, dar a putut să treacă la o posesie de Joventut Badalona și a obținut un succes mare în cursa pentru salvarea de la retrogradare.

Franța

Etapa a 27-a a debutat în forță în Franța, cu 107 puncte marcate de către Limoges în disputa cu Elan Chalon, iar ulterior Roanne a fost la un pas să egaleze această performanță împotriva lui Metropolitans 92. SIG Strasbourg a cedat un avantaj de 13 puncte cu ASVEL Lyon, dar a avut puterea să revină și a câștigat cu 82-80 în una dintre surprizele rundei.

Cealaltă mare surpriză a venit în meciul dintre Saint Quentin și AS Monaco (71-69), decis pe sirenă. Nate Johnson, fostul jucător al Constanței, a fost principalul marcator al învingătorilor (17 puncte, 5 recuperări). Tot la limită s-a încheiat și disputa dintre Ada Blois, respectiv Le Mans (78-80), iar cele două formații din LNB ajunse în careul de ași al EuroCup au obținut victorii în weekend.

Italia

Trei din primele patru clasate s-au impus în etapa a 25-a și au locul asigurat în playoff. Weekend-ul din Italia a propus din nou meciuri cu rezultate destul de strânse, doar Tortona fiind singura care a câștigat în double digits împotriva celor de la Cremona (87-76).

Treviso a ajuns la a patra victorie succesivă și a devenit astfel clubul italian în cea mai bună formă. Lupta pentru playoff rămâne în continuare disputată, între Reggiana (locul 5) și Scafati (locul 11) fiind o diferență de trei victorii cu cinci runde înaintea încheierii sezonului regulat. În această seară, Virtus Bologna și Pistoia vor trage cortina peste etapa cu numărul 25.

Germania

Dintre echipele clasate în partea superioară a ierarhiei doar Rasta Vechta a făcut un pas greșit în etapa a 26-a, pe terenul deținătoarei trofeului Basketball Champions League. Bonn a câștigat acest meci cu o triplă marcată cu 71 de secunde înainte de final. Chemnitz, ocupanta poziției secunde, a înscris 111 puncte în fieful lui Mitteldeutscher, în vreme ce Heidelberg și Crailsheim Merlins au oferit un duel decis la două posesii în partea inferioară a clasamentului.

Ultimele trei campioane ale Germaniei n-au întâmpinat probleme la finalul săptămânii, Ulm fiind cea care a ieșit în evidență prin repriza secundă excelentă pe plan defensiv în fieful lui MHP Riesen Ludwigsburg, cu doar 20 de puncte primite. Relativ aproape de această performanță s-a aflat și Oldenburg, după 28 de puncte primite de la Rostock în repriza a doua. Remarcatul etapei a fost Jonathan Stove, chiar dacă Mitteldeutscher s-a văzut învinsă. Americanul a contribuit cu 41 de puncte, 5 recuperări și 3 assist-uri.

Turcia

Finalul săptămânii a fost gestionat ceva mai bine de către oaspeți în campionatul Turciei. Galatasaray, Tofaș Bursa, Manișa și Merkezefendi au câștigat departe de casă, dar niciuna la o diferență mai mare de șase puncte. Pinar Karsiyaka a răzbunat eșecul categoric suferit în etapa trecută, iar Buyukcekmece a ajuns la al treilea succes consecutiv, după 96-58 cu ultima clasată. O prestație extrem de reușită în weekend a avut Marko Pecarski, cu 26 de puncte, 14 recuperări și 2 assist-uri pentru Merkezefendi.

Grecia

Faza secundă a debutat cu patru meciuri, câte două în fiecare grupă valorică. În Top 6 învingătoare au fost Olympiacos și Peristeri în duelurile cu Aris Salonic, respectiv Kolossos Rodos, iar în următoarea ierarhie câștig de cauză au avut PAOK Salonic și AS Karditsas în fața lui Apollon Patras și Lavrio. Alec Peters a ieșit în evidență din partidele amintite, cu 28 de puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive pentru Olympiacos în succesul cu 85-77 împotriva lui Aris.

Lituania

Două două partide au avut loc în weekend în LKL, implicate fiind Nevezis, Juventus Utena, Rytas Vilnius și BC Wolves. Ultimele două amintite au reușit să câștige prin niște prestații ofensive solide, Wolves atingând chiar suta în duelul cu Juventus Utena. În această seară vor avea loc alte două confruntări care se anunță a fi interesante: Neptunas Klaipeda - Mazeikiai și Lietkabelis - Zalgiris Kaunas.

Liga Adriatică

Un singur nume rămâne necunoscut pentru playoff-ul Ligii Adriatice, în postsezon fiind calificate Steaua Roșie, Partizan, Buducnost, Mega MIS, Cedevita Olimpija Ljubljana, Zadar și Igokea. Etapa a 25-a a adus victorii pentru ultimele trei clasate (FMP Belgrad, Mornar Bar, Krka), cel mai surprinzător fiind rezultatul obținut de Krka în fața Cedevitei Olimpija (92-78).

Derby-ul rundei, dintre Buducnost și Partizan, nu a dezamăgit și s-a terminat cu 89-83 pentru sârbi. Finalul acestei etape le pune față în față pe Steaua Roșie și SC Derby, aceștia din urmă fiind în luptă directă cu Split pentru ultima poziție de playoff.

Săptămână importantă în cupele europene

Întrecerile sub egida Euroleague Basketball și FIBA continuă în următoarele zile cu meciuri extrem de importante. În EuroCup vom avea parte de confruntarea decisivă dintre JL Bourg și Besiktas Istanbul pentru un loc în finală, pe 3 aprilie, în vreme ce Euroliga propune penultima etapă a sezonului regulat pe 4 și 5 aprilie.

Seriile din sferturile Basketball Champions League încep pe 3 aprilie, implicate fiind Murcia, Ludwigsburg, Bonn, Peristeri, Tenerife, Tofaș, Unicaja Malaga și Promitheas Patras. În fine, tot în acea dată se vor disputa partidele retur din semifinalele FIBA Europe Cup. Aici, în avantaj se află Chemnitz și Varese după primele meciuri cu Bilbao, respectiv Bahcesehir Koleji.

*foto: Filip Roganovic / Buducnost VOLI

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!