Stiri

Constantin Dumitrache: "Dacă nu revine la Olimpia, Alina Crăciun va fi suspendată cel puţin un an"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
22.09.2011

La scurt timp de la finalul Campionatului European U18 feminin Divizia A feminin, ce s-a desfăşurat în perioada 4-14 august la Oradea, Alina Crăciun a fost anunţată de presa din Arad ca fiind noul transfer al campioanei en-titre ICIM. Luna trecută Total Baschet a luat legătura cu jucătoarea care află sub contract cu Olimpia Bucureşti, aceasta afirmând că va semna pe 24 septembrie un contract cu ICIM, atunci când va avea vârsta de 18 ani.

De atunci a trecut aproape o lună, memoriul pe care jucătoare l-a depus la FRB a fost respins, iar Biroul Federal a decis că Alina Crăciun se află sub contract cu Olimpia Bucureşti. Acest lucru nu a împiedicat jucătoarea să rămână la Arad, acolo unde a început pregătirea pentru noul sezon competiţional. De asemenea pivotul originar din Galaţi a făcut deplasarea la Timişoara acolo unde echipa din Arad a întâlnit pe BCM Danzio în primul tur al Cupei României. Sportiva a făcut încălzirea alături de noile sale colege însă nu a fost introdusă pe teren de către Zoran Visic.

Contactat de către site-ul nostru, Constantin Dumitrache afirmă că jucătoarea a plecat de la Olimpia fără să spună nimic. De asemenea oficialul formaţiei bucureştene afirmă că dacă aceasta nu se reîntoarce la echipă până la sfârşitul perioadei de transferuri aceasta va fi suspendată cel puţin un an.

Care sunt noutăţile în cazul Alina Crăciun ?

Din câte ştiu eu, Alina Crăciun se află la Arad. Ea a depus un memoriul la FRB însă acesta a fost respins, astfel sportiva se află sub contract cu Olimpia Bucureşti. Decizia ei a fost să plece la Arad, acum câteva zile m-a sunat domnul Moraru să îmi spună că e acolo şi că un an de zile cât va fi suspendată se va pregăti acolo. Mai mult de atât nu ştiu, e problema ei. Aşa gândeşte un mare element de perspectivă, să stea pe bară un an.

Sportiva a declarat că va semna cu Arad pe 24 septembrie. Este o cale de mijloc ? 

Nu există situaţie de mijloc, ea e sub contract cu clubul Olimpia. Noi o aşteptăm până se încheie perioada de transferuri.

Dacă nu se va prezenta este posibil ca suspendarea să fie mai mare de un an ?

Dacă nu se prezintă probabil conducerea va lua o altă decizie, nu ştiu să vă spun acum. Poate vor interveni alte aspecte, nu ştiu să vă spun exact.

Aţi vorbit în ultima perioadă cu sportiva ?

Nu am vorbit cu ea. Nu m-a contactat şi nu o voi contacta, nu are niciun rost. Are o atitudine care nu ne deranjează numai pe noi ci şi pe care au fost la loturile naţionale. Noi ne-am ocupat de ea, i-am rezolvat toate problemele, avea şi o corigenţă. A venit la Bucureşti şi-a luat corigenţa, indemnizaţie, lucrurile, tot ce şi-a avut de luat şi nu a spus nimic. Noi am vrut să plecăm în cantonament ea nu a dorit să vină cu noi şi când am revenit la Bucureşti ea era plecată. Este decizia ei îi aparţine.

----------------------

Alina Crăciun este una dintre cele mai experimentate tinere jucătoare pe care le are România în acest moment. Pivotul originar din Galaţi a participat la nu mai puţin de şapte Campionate Europene, patru în Divizia B şi trei la cel mai înalt nivel, Divizia A.

2 comentarii la aceasta stire:
  • crina :

    ha
    experimentata?hahahahaha element de perspectiva?hahahahaha o vanzatoare va ajunge la taraba hahahahahaha

    cu 12 ani în urmă (22.09.2011) Raspunde
  • DIANA :

    ALINA
    da este f.experimentata, un copil ffff bun si muncitoe TU IN SCHIMB........

    cu 12 ani în urmă (23.09.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!