Pe cine a urmărit un scouter NBA la U-BT Cluj vs Krka. Exclusiv
2 ore în urmăCiprian Enache ar urma să devină antrenor principal la CS Vâlcea
2 ore în urmăEchipa lui Emi Cățe își păstrează forma remarcabilă din Liga ACB
20 ore în urmăRetrospectivă. Ultima victorie a Stelei în meciurile cu CSM Oradea data din urmă cu șase ani
22 ore în urmăMarius Toma se implică în scandalul dintre oficialii Craiovei și ai lui FC Argeș. Exclusiv
1 zi în urmă
Dragan Petricevic, cel mai longeviv antrenor străin din baschetul românesc, va prelua pe Club Africain Tunis, una dintre echipele ambițioase ale ligii tunisiene de baschet masculin. Tehnicianul ex-iugoslav a dezvăluit, pentru TotalBaschet, că a semnat un contract pe un an și jumătate cu gruparea africană.
"Este vorba despre o echipă, Club Africain, foarte ambițioasă, care a făcut o puternică infuzie din punct de vedere financiar. Oamenii de la acest club își propun, în următorii doi ani, să câștige competiții care nu le-au fost la îndemână până acum. Cunosc baschetul din Tunisia, experiența din sezonul precedent fiindu-mi de mare folos în acest moment. Merg cu inima deschisă, așa cum am făcut-o și la Sibiu", a precizat antrenorul care a adus un titlu național la Cluj, două la Arad și unul la Ploiești, respectiv o cupă la Timișoara, alături de alte prezențe importante în fazele superioare ale competițiilor în care a luat parte.
Noua echipă a lui Petricevic are în palmares un titlu național (cucerit în 2004), o cupă națională (2003) respectiv o supercupă (2003). A mai jucat o finală de campionat în anul 2006.
Actualmente, Club Africain are cinci victorii și o înfrângere în campionatul intern al Tunisiei, ocupând poziția a 2-a.
În sezonul 2011/12, Petricevic a antrenat-o pe Etoile du Sahel, formație alături de care a câștigat Liga Campionilor Africii, respectiv campionatul și cupa Tunisiei.
Foto: csufans.ro
De ce a lipsit Daron Russell în partida cu Krka
Exclusiv. Directorul Craiovei, replică pentru Vidic: „Este super modern. Su...
Pe cine a urmărit un scouter NBA la U-BT Cluj vs Krka. Exclusiv
Pe cine a urmărit un scouter NBA la U-BT Cluj vs Krka. Exclusiv
Exclusiv. Directorul Craiovei, replică pentru Vidic: „Este super modern. Su...
De ce a lipsit Daron Russell în partida cu Krka
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!