CSU Sibiu obține prima victorie a sezonului pe teren propriu
19 ore în urmăVictorie fără emoții pentru SCM U Craiova în duelul cu CSM Târgu Jiu
20 ore în urmăNebojsa Vidic: „Am fi putut fi fericiți având un meci echilibrat. Cheia a fost Berceanu”
21 ore în urmăCS Vâlcea 1924 a efectuat un nou transfer
22 ore în urmăCSO Voluntari țintește al patrulea succes în ENBL în meciul cu Donar Groningen
23 ore în urmă
SCM U Craiova și CSO Voluntari se întâlnesc în această seară (12.10) în primul duel românesc al sezonului de FIBA Europe Cup, meciul din Bănie fiind primul din istorie pentru ambele echipe pe tabloul principal al întrecerii.
Eric Thompson a vorbit în exclusivitate cu Baschet.ro înaintea duelului de la Craiova, pivotul celor de la CSO Voluntari caracterizând pentru început stilul de joc al oltenilor:
„Cunoaștem o parte din lotul Craiovei fiindcă am jucat împotriva lor anul trecut, dar și pe cei noi care fac parte din echipa aceasta. Joacă pe sistemul run and gun, ceea ce le permite să arunce de multe ori într-un meci. Craiova este o echipă activă în ambele jumătăți ale terenului și trebuie să-i reținem de fiecare dată când avem ocazia. Run-urile lor trebuie să le limităm. Vrem să le încetinim jocul și să îi ținem la jumătatea terenului.”
Voluntari vine după un duș rece la Oradea, dar Thompson crede că acest lucru nu a afectat deloc atmosfera la nivelul lotului:
„Nu spun că a afectat atmosfera într-un mod negativ, ci într-unul pozitiv. Am devenit mai atenți și înțelegem faptul că multe echipe au în vizor să ne învingă în acest sezon. Ne-am regrupat și cu toții suntem pregătiți să luptăm pentru colegul pe care îl avem lângă noi.”
România are două reprezentante în grupa H din FIBA Europe Cup și l-am întrebat pe baschetbalistul american dacă acest aspect poate să reprezinte un avantaj sau un dezavantaj:
„Aș spune că este un avantaj. Ne cunoaștem, jucăm în aceeași ligă și suntem familiari unii cu alții. Acesta o să fie primul meci dintre cele două echipe și vom încerca să facem o afirmație.”
La final, Thompson a declarat că anticipează o sală plină în Bănie și cu o dorință de revanșă din partea „leilor” pentru finala pierdută în Cupa României anul trecut:
„Mă aștept la o sală plină, au fani minunați. După ce au pierdut anul trecut finala Cupei României împotriva noastră, acum o să iasă pe teren cu multă energie. Trebuie să răspundem cu aceeași energie și în plus să jucăm mai bine, pentru a arăta de la început de ce suntem capabili.”
Duelul dintre SCM U Craiova și CSO Voluntari începe la ora 19.00 în această seară (12.10) și o să fie transmis pe YouTube FIBA - The Basketball Channel.
*foto: Facebook Federația Română de Baschet
Exclusiv. Monyea Pratt despre momentele memorabile din România și planurile...
Exclusiv. Monyea Pratt despre momentele memorabile din România și planurile...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!