EuroBasket 2025. Echipa ideală a optimilor de finală de la Riga
5 ore în urmăTabloul și programul meciurilor din sferturile de finală de la EuroBasket 2025
6 ore în urmăGrecia obține ultimul bilet pentru sferturile de finală la EuroBasket
6 ore în urmăLive-Text, Eurobasket. Giannis Antetokounmpo o trimite pe Grecia în sferturile competiției
6 ore în urmăU-BT Cluj se impune în fața lui CS Vâlcea în primul meci de presezon
7 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca a disputat miercuri, 30 noiembrie, o nouă partidă în 7DAYS EuroCup, având-o drept adversară pe Bursaspor, finalista ediției precedente. Campioana României a jucat excelent până la pauză, însă apoi nu a mai ținut pasul și a pierdut la o diferență de 15 puncte: 95-80.
De asemenea, în ultimele două zile s-a desfășurat o nouă etapă din EuroCup Fantasy Challenge, acolo unde Liga BaschetRo a ajuns la peste 100 de participante. După o rundă mai slabă, echipa BaschetRo a răspuns foarte bine și, datorită celor 139.95 puncte obținute, a revenit în Top 10.
Podiumul este format, ca înainte, de cele trei grupări ale lui Ovidiu Pavel (U-BT Cluj-Napoca – 918.70 puncte, Baschet a la Cluj – 888.60 puncte, Universitatea Cluj 1919 – 852.25 puncte). Echipa BaschetRo, cu un total de 780.05 puncte, se află pe locul 8, fiind prinsă între Transilvanian 3sters (784.70 puncte), echipa antrenorului nostru Krisztian Bucsi, și Press & Impress (777.25 puncte), formația managerului general al trupei BaschetRo, David Istrate.
Iată cum a ajuns gruparea noastră la 139.95 puncte în această etapă:
Titulari:
6th man:
Rezerve (punctele sunt înjumătățite):
Antrenor:
Toate rezultatele etapei a șasea le găsiți aici:
*foto: eurocupbasketball.com
Ionuț Georgescu, după șocul de la EuroBasket: „Finlanda ne-a arătat deja ce...
Alperen Șengun a trecut cu brio examenul maturității de la EuroBasket, în c...
„Power Ranking” Baschet.Ro #2: Germania preia șefia în clasamentul granzilo...
Alperen Șengun a trecut cu brio examenul maturității de la EuroBasket, în c...
„Power Ranking” Baschet.Ro #2: Germania preia șefia în clasamentul granzilo...
Ionuț Georgescu, după șocul de la EuroBasket: „Finlanda ne-a arătat deja ce...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!