Stiri

EXCLUSIV. Dragan Petricevic: "Am ales Sibiu pentru că este vorba despre un proiect pe termen lung"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
04.06.2012

Dragan Petricevic, a vorbit pentru cititorii TotalBaschet pentru prima dată după numirea în funcția de antrenor principal al echipei CSU Atlassib Sibiu. Tehnicianul ex-iugoslav a făcut câteva precizări cu privire la contractul pe care urmează să-l semneze în cursul zilei de marți (05.06):

"Am discutat amănuntele contractului cu domnul Mircea Vulc. Este vorba despre un proiect pe termen lung. Tocmai de aceea eu voi semna un contract cu valabilitate pentru următoarele trei sezoane. Din punctul meu de vedere, dacă ar fi fost vorba despre un contract pe un an aș fi ales oferta celor de la Etoile du Sahel, însă, din fericire, nu este cazul. Cei de la Sibiu doresc, așa cum vreau și eu, ceva durabil.

Contractul va fi semnat mâine (n.r. marți, 05.06). Nu am semnat astăzi pentru că efectiv acest lucru nu a fost posibil fizic. Însă este o simplă formalitate."

Întrebat despre buget și obiectivul echipei, Petricevic a spus următoarele:

"Fiind vorba despre un proiect pe termen lung obiectivul în primul sezon va fi calificarea în playoff. Nu putem să vorbim despre altceva la Sibiu. Ceea ce s-a întâmplat în ultimul sezon nu poate să umbrească performanțele și rezultatele echipei din anii anteriori. În continuare, adică în al doilea sezon, obiectivul va fi, de asemenea, calificarea în playoff și desigur, în măsura în care este posibil, să ne calificăm într-o fază superioară, pentru ca în cel de-al 3-lea sezon să ne concentrăm pe calificarea în semifinale și de ce nu, de acolo, să atacăm o clasare cât mai bună."

Chestionat pe seama lotului de jucători cu care va lucra și în ceea ce privește selecția jucătorilor, tehnicianul originar din Sarajevo a spus:

"Eu trebuie să găsesc 12 jucători capabili să joace. Nu îi cunosc pe jucătorii străini care au evoluat aici în sezonul trecut. Mă voi pune la punct și vom vedea în ce măsură pot ei să ne ajute. Nu are importanță culoarea pielii sau pașaportul. Evident responsabil de rezultatele echipei va fi antrenorul, ca la orice echipă. În aceste condiții este normal ca tot antrenorul să-și formeze echipa. Desigur nu voi da cu pumnul în masă pentru a impune cu orice preț vreun jucător sau altul. Sunt deschis discuțiilor, așa cum am fost și la Timișoara sau oriunde am lucrat. Domnul Vulc a antrenat mai bine de 20 de ani la nivel de Divizia A. Este un specialist și cu siguranță ne vom consulta. Dar faptul că după părerea unora Dragan Petricevic nu poate lucra cu americani este neadevărat. Dovadă stă ultimul sezon, unde am colaborat excelent cu doi jucători americani. Și rezultatele mă scutesc de comentarii suplimentare." 

Petricevia a precizat că au existat și alte oferte în afara de cea de la Sibiu și din Tunisia:

"Am avut oferte inclusvi din România, dar și din Asia. Nu vreau să vorbesc prea mult despre acest lucru. Am ales Sibiu și vreau să mă concentrez pe munca pe care o voi depune aici pentru că sunt de părere că este un loc foarte bun în care să lucrezi în domeniul baschetbalistic."

În încheiere Petricevic a mulțumit clubului Etoile du Sahel pentru colaborarea din sezonul precedent:

"Doresc să le mulțumesc tuturor celor de la Etoile du Sahel pentru munca depusă și pentru eforturile susținute în folosul binelui echipei. Pentru mine a fost o experiență excelentă din care consider că am învățat, iar rezultatele obținute mă leagă, în mod inevitabil, de acest club." 

Citiți și:

SURSE. Dragan Petricevic negociază cu CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!