Călăul lui U-BT a aruncat cu mingea înspre fani. VIDEO
4 minute în urmăVâlcea și Voluntari nu au avut bătăi de cap în etapa a 7-a din LNBM
15 ore în urmăSucces clar pentru U-BT la primul meci acasă în Liga Adriatică
15 ore în urmăCSM Târgu Mureș se impune la limită în duelul cu Dinamo București
16 ore în urmăVictorie la mare luptă pentru CSM Oradea împotriva lui FC Argeș Pitești
16 ore în urmă
SCM Craiova a ajuns în cursul zilei de azi la o înţelegere cu sportivul Steve Ross. În vârstă de 30 de ani, Ross este canadian are 2.02 şi joacă pe postul de extremă de forţă. Evoluează neîntrerupt de 9 ani în Europa, trecând pe la cluburi din prima, a doua şi a treia ligă franceză respectiv la trei echipe olandeze.
În ultimii doi ani a îmbrăcat maieul echipei GasTerra Flames Groningen, formaţie cu care a participat în preliminariile Euroligii şi în EuroCup. A câştigat campionatul Olandei alături de Groningen în ediţia 2009-2010, iar sezonul recent încheiat s-a clasat pe locul doi după ce au pierdut finala cu scorul de 3-4 la general.
Steve Ross devine al 5-lea jucător străin din lotul craiovenilor după Branislav Tomic, Bilal Abdullah, Danilo Mitrovic şi Jovan Bajic. Cel mai probabil oltenii vor mai trasfera un jucător român după care lotul va fi definitivat. Într-o declaraţie acordată site-ului nostru Marius Toma, secundul echipei din Craiova, afirmă că în acest an tactica clubului a fost să afucă jucători cu experienţă în dauna celor spectaculoşi.
Steve Ross este un jucător care alături de Tomic sperăm să facă legea în apărare. Anul acesta am avut de ales între jucători spectaculoşi sau jucători cu experienţă şi i-am ales pe cei din urmă. Dorim să mizăm pe jucători cu experienţă care să dea încredere şi siguranţă echipei noastre.
Pentru a accesa statisticile lui Steve Rose de-a lungul carierii accesaţi acest link.
Foto: ibasketball.nl
Exclusiv. Monyea Pratt despre momentele memorabile din România și planurile...
Exclusiv. Monyea Pratt despre momentele memorabile din România și planurile...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!