DeShawn Stephens a fost prezentat oficial de Treviso Basket, echipă din prima ligă a Italiei
6 ore în urmăAndreas Blidaru o părăsește pe CS Vâlcea și își va continua cariera la CSU Sibiu
7 ore în urmăGiordan Watson este prima achiziție a celor de la CSO Voluntari pentru sezonul viitor
10 ore în urmăPeter Farago rămâne antrenorul principal al lui CSM Târgu Mureș
19 ore în urmăOficial. Florin Nini, prezentat de Corona Brașov: „Vrem să dezvoltăm baschetul brașovean”
1 zi în urmăDavid Popovici este tânărul de care atârnă speranțele noastre la glorie olimpică. Odată cu trecerea în anonimat a mai multor sporturi care odinioară ne aduceau medalii pe bandă rulantă, acest băiat fenomen ține flacăra olimpică vie în noi. Și ne oferă o nouă perspectivă despre puștii de mâine.
Anul trecut, după ce luase lumea natației cu asalt grație performanțelor sale de la Europenele de juniori, David a devenit cel mai tânăr membru al delegației României la Tokyo. Cu această ocazie a fost la o unghie distanță de medalia olimpică și a mai disputat o altă finală, terminată pe locul 7. La nici 17 ani, puștiul ăsta era în top opt mondial la două probe diferite.
Cu toate acestea, din cauza faptului că și-a permis să aibă încredere în sine, un editorialist cu ștate vechi de la reputata Gazeta Sporturilor și-a permis să îl ironizeze, să râdă de avântul său și să îi ceară să stea cu capul plecat, într-un material numit "Ferea, Popovici va revoluționa înotul!". E același editorialist care a tratat cu sarcasm accidentarea Mihaelei Buzărnescu. „O entorsă a întors patria cu fundul în sus. Ne mai facem bine?”, se întreba ironic Geambașu. Asta deș sportiva suferise o ruptură de gleznă din cauza căreia a avut de tras o jumătate de an.
Dar Geambașu nu e singur. E membru al unei generații de gazetari care s-au împământenit în presa sportivă din România, s-au plafonat, au un ciocan în mână și văd în jur numai cuie. Iar opiniile lor duc la anumite narative care schimbă percepția publică. Cele mai călite de acest lucru sunt singurele exponente ale sportului românesc care în ultimii ani au reușit să scoată capul în elită. Este vorba de fetelele din tenis, această generație excelentă de sportive care au reușit să stea în top 100 atâția ani. Însă Halep, Cirstea, Buzărnescu, Begu, Niculescu au băgat capul în pământ și au mers mai departe. Fetele sunt născute în jurul aceluiași an ca subsemnatul, la sfârșitul anilor ‘80/ începutul anilor ‘90. Iar noi suntem învățați să tăcem din gură și să ne facem că nu îi vedem pe cei mai în vârstă decât noi atunci când își dau în petic.
Copiii ăștia din "generația TikTok", de care aflăm că sunt tot mai nu-știu-cum și tot mai nu-știu-ce, au niște calități pe care noi, ăștialalți tineri, ne-au luat ani întregi să le dobândim. Și pe care generația care a copilărit în comunism nu le va înțelege niciodată.
De aia îi rog pe acești copii să stea cu capul sus. Să își dea coate, să se dea în stambă, să fie și aroganți dacă au cu ce. Să nu lase tot felul de supărați pe lume să le taie aripile. Viitorul e al lor. Lăsați-i pe cei care se agață de trecut să rămână acolo. Și e valabil pentru toți sportivii tineri din această generație. Inclusiv baschetbaliștii noștri, pe care îi așteptăm să scoată capul în lume cât mai des.
PS: Că tot vorbim de gazetari în etate, chiar dacă nu dă dunk-uri ca Wilkins sau Kemp, Andrew Wiggins e campion NBA. #NDL
PPS: După performanța de luni a lui Popovici, TVR a anunțat marți că a cumpărat în cele din urmă drepturile de televizare ale competiției de natație. Și a anunțat și că va transmite și Europeanul de Juniori, care se va desfășura la bazinul de la Otopeni, la începutul lunii iulie. Mai bine mai târziu decât niciodată.
*foto: instagram @chlorinedaddy
1 comentariu la aceasta stire:
Mai bine mai tarziu, decat niciodata
cu 3 ani în urmă (22.06.2022) RaspundeSe pare ca totusi va fi. Excelent articolul!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!