Stiri

Petru Eleş: "Am plecat de la Satu Mare din cauza viceprimarului"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
24.08.2011

CSU Alba Iulia s-a reunit la începutul acestei săptămâni având pe lângă şase jucătoare noi şi un antrenor străin. De asemenea bugetul este unul mai mare faţă de anii precedenţi, iar obiectivul impus este o clasare în primele opt echipe.

În momentul de faţă lotul este format din jucătoarele: Elena Dincă, Carmen Negru, Bianca Voica, Oana Precup, Corina Ceauşu Elisabeta Crecan, Eniko Tarţa, Luminiţa Manta, Cristina Grama, Ekaterina Abranzom, Taneisha Harrison şi Nadia Parker.

Total Baschet a vorbit cu noul director tehnic al grupării Alba Iulia, Petru Eleş, care a ajuns la această formaţie de la Satu Mare. Eleş ne-a răspuns mai multor întrebări, spunând de ce a părăsit Satu Mare, cum a ajuns la Alba Iulia şi ce planuri de viitor are cu această echipă.

De ce aţi ales să plecaţi de la Satu Mare ?

Au fost nişte probleme la Satu Mare cu un membru din conducerea clubului peste care nu am putut să trec şi decât să intru în conflicte am preferat să plec. Mai concret, am plecat din cauza viceprimarului din Satu Mare, care este şi preşedintele comitetului director. Am avut nişte probleme şi decât să intru într-un conflict deschis cu cineva am decis să plec. Mie nu îmi plac conflictele. S-au adunat mai multe probleme financiare şi am cerut să se rezolve înainte să discutăm de viitor însă nu s-a putut sau nu s-a vrut, treaba lor.

Unele surse afirmă ar fi fost o problemă şi între dumneavoastră şi Dan Fleşeriu. Este adevărat ? 

Nu pot să comentez acest lucru. Vreau să cred că nu este foarte adevărat. Eu am avut o relaţie foarte bună cu Dan îi doresc tot succesul din lume pe viitor şi sper să îşi atingă visul de a câştiga un campionat. Nu vreau să mă gândesc la ipoteza asta.

Cum aţi ajuns la Alba Iulia ?  

M-a căutat domnul rector şi mi-a pus în faţă un proiect pe mai mulţi ani. Mie îmi place să construiesc echipe, nu îmi e frică de lucrat cu jucătoare tinere sau antrenori tineri. Îmi place să construiesc să aduc jucătoare în ţară, eu sunt de părere că nu am adus nicio dată jucătoare slabe în ţară. A fost o provocare pe care am acceptat-o chiar dacă după ce am plecat de la Satu Mare nu mi-am mai dorit să rămân în România, am vrut să plec. Am decis să rămân în ţară datorită unor chestiuni personale. M-a convins şi domnul rector de la Alba Iulia şi mi-am dat seama rapid că este un loc foarte bun de lucru şi sunt sigur că se va face treabă bună.

Să ne aşteptăm sezoanele viitoare la obiective măreţe ?

În următorii ani eu vreau să ajung cum am ajuns cu Satu Mare, în acelaşi timp. În trei patru ani îmi doresc să ajung sus, în top. Bine asta depinde şi de celelalte echipe pentru că degeaba îmi fac eu planuri. Poţi să ai tu un buget constant dacă şi alte echipe oscilează de la an la an. Este o chestie de conjunctură de fiecare dată însă eu nu am păcălit nicio dată baschetul şi nici nu îl voi păcăli. Eu cred în baschetul pur, acesta este crezul meu. Ştiu că sunt şi alte lucruri pe lângă însă eu cred în baschetul pur.

Care este atmosfera în cadrul lotului şi a staff-ului ? 

Atmosfera este foarte bună chiar acum suntem la un team building la stabilimentul de 5 stele Golf Hotel Pianu, langa terenurile de golf. Au venit americancele doar ei sunt puţin somnoroase obosite însă sunt sigur că atmosfera va fi una bună. Echipa este tânără, în afară de Elena Dincă nimeni nu are peste 24 de ani. Antrenorul principal are 26 de ani, secundul 29, iar eu mă simt cel mai boşorog dintre ei … (râde).

Ce părere aveţi despre sala unde Alba Iulia îşi va desfăşura meciurile ? 

Din păcate sala este foarte mică trebuie să investim puţin acolo. Este foarte bună, dotată cu de toate mai puţin tribune. Am accesat nişte bani pentru a pune două tribune în spatele panourilor undeva prin noiembrie. Până în decembrie vom avea 700 de locuri. Şi la Satu Mare au fost la îneput 250 de locuri şi până la final s-a mărit capacitatea la 700-800.

1 comentariu la aceasta stire:
  • suporter84 :

    deci
    ce sa zic ai plecat ca erai mereu cu nasul pe sus,ai crezut ca tu ai inventat baschetul in satu mare,dar uite nu e asa ,noi meregm mai departe si fara petru eles

    cu 12 ani în urmă (26.08.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!