Stiri

„Rețeta italiană” cu care Finlanda a trimis-o pe Serbia acasă la Campionatul European

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
07.09.2025

Pentru a doua ediție consecutivă a Campionatului European de Baschet Masculin, Serbia a părăsit prematur competiția. La Riga, principala favorită la startul competiției a fost eliminată din nou în optimi, de data aceasta de către Finlanda, după un eșec cu 86-92.

În urmă cu trei ani, când se afla tot în postura de mare favorită, Serbia a întâlnit Italia în prima fază eliminatorie de la EuroBasket. Elevii lui Svetislav Pesic au cedat cu un scor aproape identic atunci, 86-94. Similaritățile dintre cele două meciuri nu se opresc aici.

Nikola Jokic – Singur atunci, singur și acum

În eșecul de aseară, Nikola Jokic a dus aproape de unul singur greul ofensiv pentru sârbi. Superstarul din NBA a terminat cu 33 de puncte, 8 recuperări și 3 pase decisive, fiind singurul jucător al echipei sale cu peste 20 de unități la eficiență (+37).

Singurul său ajutor a venit din partea lui Nikola Jovic. Tânărul jucător de la Miami Heat a avut 20 de puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive în partida cu nordicii, dar și multe aruncări cheie ratate, alături de care trebuie să amintim și multe faulturi stupide comise.

Revenind în 2022, în fața Italiei, Jokic a reușit să bifeze double-double-ul, cu un număr similar de puncte înscrise. Liderul Serbiei a avut atunci 32 de puncte, 13 recuperări și 4 assist-uri.

Nici atunci colegii săi nu au ieșit la rampă, cea mai notabilă evoluție fiind cea a lui Vasilije Micic care a adunat 16 puncte, 4 recuperări și 8 assist-uri, dar a transformat doar cinci dintre cele paisprezece aruncări din acțiune.

Stilul de joc tip NBA pune capac unei echipe conduse de un star din liga de peste ocean

Italia și Finlanda au urmat același tipar pentru a produce cele două surprize în fața Serbiei. Aproape în mod constant pe parchet s-au aflat cinci jucători care pot arunca din spatele arcului de cerc, aspect pe care sârbii nu au reușit să îl contracareze de la lecția din 2022.

Svetislav Pesic a abuzat prea mult de liniile cu un om înalt alături de Nikola Jokic, deși pe bancă zăceau mai mulți apărători tenace de semicerc. Astfel, pivotul lui Denver s-a regăsit de multe ori la mare distanță de coș, nevoit să se apere în fața lui Lauri Markkanen sau a unor jucători mai mici și mai rapizi decât el, precum Miro Little, care a făcut cel mai mare meci al carierei.

Aceeași greșeală a fost comisă în meciul cu Italia, când Jokic a împărțit parchetul mult prea mult cu Nikola Milutinov, care a fost la -19 în acea partidă. Rolul lui Milutinov a fost preluat de Filip Petrusev, care aseară a fost la -15.

De asemenea, Italia și Finlanda au avut și o dietă a aruncărilor extrem de similară. Volumul de încercări și reușite este aproape identic la toate capitolele. Serbia a schimbat rețeta, aruncând mai mult de afară, dar numărul reușitelor a rămas similar.

EuroBasket 2022

  • Italia: 15/29 din interiorul semicercului, 16/38 din spatele arcului, 16/21 de la linia de libere
  • Serbia: 16/32 din interiorul semicercului, 10/29 din spatele arcului, 24/28 de la linia de libere

EuroBasket 2025

  • Finlanda: 15/32 din interiorul semicercului, 15/42 din spatele arcului, 17/20 de la linia de libere
  • Serbia: 16/25 din interiorul semicercului, 11/36 din spatele arcului, 21/29 de la linia de libere

„Elias Valtonen, pentru noi, este Marco Spissu doi”

La precedenta eliminare din optimi, coșmarul Serbiei a venit sub forma lui Marco Spissu, fundaș la UNICS Kazan la vremea respectivă. Squadra Azzura a recuperat un deficit de două cifre începând cu sfertul al treilea în acel duel.

Motivul principal al acelei reveniri a fost evoluția lui Spissu, care a făcut cel mai mare meci al carierei. Italianul a explodat în ultimele 15 minute de joc, când a marcat 16 puncte și și-a transformat toate cele cinci încercări de la distanță, înnebunindu-i pe adversari prin coșurile sale formidabile.

Și acest scenariu s-a repetat, când Elias Valtonen a devenit călăul Serbiei în finalul de meci. Introdus pe teren pentru abilitățile sale defensive, în urma eliminării lui Jacob Grandison, jucătorul Granadei a ieșit la rampă în moduri neașteptate.

La turneul final, Valtonen avea doar 1/8 din spatele semicercului. Procentajul său a crescut substanțial după ce în duelul cu sârbii, a transformat 3/7 de afară. După ce a comis faultul ce a condus către un and-one al lui Jokic prin care aducea Serbia la conducere, baschetbalistul de 26 de ani s-a așezat în lumina reflectoarelor.

Din acel moment, el a marcat nu mai puțin de opt dintre următoarele zece puncte pentru nordici. Șase dintre acestea au venit în urma unor triple nesperate în fața lui Nikola Jokic, care parcă a revăzut fantoma lui Spissu în sala de la Riga.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!