Stiri

Stefan Bircevic, înaintea duelului cu U-BT: „Am amintiri frumoase despre oamenii din Cluj”

Miercuri, 29 noiembrie, U-BT Cluj-Napoca va primi vizita lui Lietkabelis, într-un meci din ultima etapă a turului în BKT EuroCup. Cu formația lituaniană va veni în România și Stefan Bircevic, baschetbalist care a jucat în perioada 2021-2023 pentru alb-negri.

Cu trei medalii de argint la Campionatul European, la Campionatul Mondial și la Jocurile Olimpice și, după multe stagiuni petrecute la formații precum Partizan Belgrad, Banvit, Telekom Baskets Bonn sau Bursaspor, Bircevic a luat decizia de a semna la Cluj, în 2021.

Au urmat doi ani în care trupa antrenată de Mihai Silvășan a câștigat cinci trofee, a ajuns până în sferturile de finală ale Basketball Champions League și a debutat în EuroCup. Iar Stefan Bircevic a fost o piesă importantă în angrenajul ardelenilor.

În BCL, jucătorul sârb a avut medii de 10.3 puncte, 4.9 recuperări și 2.0 pase decisive, iar, în EuroCup, a contabilizat 8.3 puncte și 3.2 recuperări. Cu ocazia confruntării dintre U-BT și Lietkabelis, l-am contactat pe Bircevic și am realizat un scurt interviu cu acesta.

Sportivul în vârstă de 33 de ani ne-a povestit, mai întâi, cum a decis să plece din Germania, de la Mitteldeutscher BC, și cum a semnat în Lituania:

În primul rând, nu m-am adaptat bine în Germania. Nu mi-a plăcut situația de-acolo. Încă din primul moment, considerând vârsta și punctul din cariera mea, nu m-am simțit bine acolo. Îmi doream să plec și am ajuns la o înțelegere de comun acord să ne despărțim. Eu am insistat pentru asta și cred că e cel mai bine pentru mine. Mi-au acceptat decizia. Îmi doream să merg acasă, să mă odihnesc puțin și să îmi pregătesc genunchiul pentru restul sezonului. Mă gândeam să rămân în Serbia, dar Canak m-a sunat și, știind că Lietkabelis este o echipă bună în EuroCup, am semnat. În sezonul 2016-2017, l-am avut pe Canak ca antrenor secund la Partizan Belgrad.

Lietkabelis parcurge o perioadă foarte bună, având șapte victorii consecutive în toate competițiile:

După ce Canak s-a întors la echipă, am câștigat trei meciuri consecutive în EuroCup și am început să jucăm bine și în campionat. Acum ne așteaptă un program mai dificil: jucăm împotriva Clujului în deplasare, apoi cu Zalgiris Kaunas și Buducnost acasă. Vom încerca să dăm ce avem mai bun în aceste trei partide. Avem mulți baschetbaliști lituanieni care știu cum să joace baschet și, în special, baschet colectiv. Această chimie reprezintă avantajul nostru. Sunt 11 jucători din Lituania și doar doi străini, eu și Popovic. Poate că asta ne ajută în pregătire. Nu e așa de mult baschet jucat pe cont propriu. Obiectivele noastre sunt să ajungem în playoff-ul EuroCup, să fim în primele șase formații din grupa noastră, și, în campionat, să dăm ce avem mai bun pentru a fi în top 3 și, dacă avem oportunitatea, să jucăm finala.

Gruparea din Panevezys va căuta al 8-lea succes la rând chiar pe terenul campioanei României, iar Birce a vorbit despre revenirea în Cluj:

E grozav să revin în Cluj, mi-a plăcut acolo, a fost „acasă” pentru mine. Am jucat doi ani acolo și m-am bucurat de tot ce am trăit în această perioadă. Am avut rezultate excelente așa că mă simt minunat că pot să revin în Cluj. Am câștigat două supercupe, o cupă și două titluri așa că au fost două sezoane foarte bune. De asemenea, în prima stagiune petrecută la Cluj, am ajuns din nimic, dintr-o echipă care jucase în FIBA Europe Cup, până în sferturile de finală ale Basketball Champions League. Am câștigat turneul din Grecia, apoi am jucat excelent în primele două grupe și, pentru mine, acel sezon a fost extraordinar. Și în al doilea an am jucat foarte bine, însă nu am fost norocoși în EuroCup. Am pierdut câteva meciuri la maxim cinci puncte și am ratat șansa de a ne califica în playoff, însă a fost un sezon bun pentru noi.

Vicecampionul mondial, olimpic și european a vorbit și despre suporterii lui U-BT, care și-au exprimat în mai multe rânduri aprecierea față de acesta:

Sunt fericit pentru asta. Chiar îmi place Clujul și oamenii de-acolo. M-am bucurat de cei care au venit la meciurile noastre. În cei doi ani petrecuți acolo am avut o susținere extraordinară și am primit multă energie. Niciodată nu am simțit că suporterii ne-ar fi greșit în vreun fel. Mereu au avut energie pozitivă și au încercat mereu să ne susțină. Chiar și când pierdeam, toți ne erau alături. Așadar, am amintiri frumoase despre oamenii din Cluj. Aveam mereu 3000-4000 de suporteri alături. E extraordinar. M-am uitat la ultimul meci al Clujului, cel cu Gran Canaria, și am văzut că a fost o atmosferă excelentă într-o sală plină. Clujul merită să aibă această echipă și să joace la acest nivel.

Întrebat dacă a povestit cu Andrija Stipanovic despre acest joc, Bircevic a răspuns astfel:

Evident. Vorbim mereu, indiferent de acest meci. Suntem mereu la telefon și suntem prieteni foarte buni. Desigur că am făcut câteva glume, dar nu despre meci. Nu prea facem trashtalking între noi.

La final, jucătorul originar din Lazarevac a vorbit despre obiectivele sale, mărturisind că se gândește la retragere:

Îmi doresc să închei sănătos acest sezon la Lietkabelis. Este foarte important pentru mine. Apoi, împreună cu familia mea, ne vom gândi la următorul pas. Dar probabil că voi mai juca un sezon în Serbia și apoi mă voi gândi la următoarea etapă a vieții mele. În decembrie împlinesc 34 de ani, iar în stagiunea următoare voi avea 35 de ani. Vom vedea. Probabil că îmi voi încheia cariera în Serbia.

Stefan Bircevic se ocupă de o formație din orașul natal și, după ce își va pune „ghetele în cui”, își propune să continue acel proiect:

În orașul meu avem o echipă care luptă să urce în divizia secundă din Serbia. E bine, e important să avem mulți copii la antrenament și să muncim cu ei. Vreau să rămân la această echipă. Simt această obligație și îmi doresc să lucrez cu generația tânără. Nu vreau să fiu antrenor, nu îmi place dar, cu siguranță, vreau să lucrez cu echipa mea și cu copiii. Îmi doresc să rămân în baschet, însă nu ca antrenor. E prea dificil și am lucrat mulți ani în baschet, ca jucător, iar asta mi-a consumat mult din timp. Îmi doresc mai mult timp pentru familia mea.

În acest moment, Lietkabelis se află pe poziția a patra în campionatul Lituaniei și pe locul cinci în grupa B din EuroCup. Confruntarea cu U-BT Cluj-Napoca va începe la ora 19:00 și va putea fi urmărită, în direct, pe Prima Sport 3.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

2 comentarii la aceasta stire:
  • varu silvois :

    frumos interviul
    era evident ca nu vom afla motive ale despartirii, dar..ce mai conteaza.. Cu siguranta sala va reactiona pozitiv, sper in sens propriu ca Birce sa nu fie in forma buna. Altfel, mereU nUmai U!

    cu 2 luni în urmă (28.11.2023)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ovidiu89:

      nu cred ca ar trebui sa
      nu cred ca ar trebui sa ne intereseze de ce a plecat? daca ne gandim bine a venit in locul lui Tarolis care a plecat la mai bine. Nu cred ca are sens sa despicam motivul/motivele plecarii. La anul poate pleaca alt jucator f bun si iar apar intrebari de genul. Traim momentul si asta e. Clar ca nu s-a mai inteles cu Silvasan sau au avut ei clinciuri dar nu cred ca asta a fost motivul principal. Daca ne gandim si Stipe se mai sfadeste cu Silva dar parca Stipe ii da ignore total :))

      cu 2 luni în urmă (28.11.2023)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!