Stiri

Visul lui Iuli Dobre, un tânăr pasionat de fotografie

2022. Finala Cupei României. Michael Qualls, unul din „nebunii” spectaculoși ai Craiovei, scapă pe contraatac și marchează un slam-dunk. Fanii olteni se bucură și încep să spere din nou, în timp ce jucătorul american zâmbește la cameră.

În spatele camerei e Iuli Dobre, un tânăr aflat de-abia la al 4-lea meci în calitate de fotograf. Extrem de pasionat, Iuli e genul de persoană a cărui pasiune e contagioasă și te face și pe tine, ca interlocutor, să fii curios și implicat în ceea ce vorbește.

Chiar dacă e încă la început, în timp ce îl fotografiază pe Qualls și vede bucuria lui, își amintește de visul său. Iuli își dorește să ajungă cândva să facă poze în NBA la fel ca Alex Subers și Darrell Ann, modelele sale.

Originar din Brazi, de lângă Ploiești, Iuli a făcut câțiva ani de fotbal și, după ce s-a lăsat, a început să practice handbalul. În același timp, a încercat diverse sporturi iar baschetul i-a plăcut în mod special pentru că juca împreună cu verișorul său.

Înainte să renunțe la handbal, Iuli a început să fie pasionat de fotografie. Vorbind cu un prieten, a aflat că tatăl acestuia, paznic la o groapă de gunoi, a găsit mai multe camere de fotografiat și le-a adus acasă.

Îl înnebunisem și l-am întrebat: „Ce camere ți-a adus? Dă-mi și mie o poză”. Erau o grămadă de powershot-uri și îmi aduc aminte că îmi doream un Coolpix cu zoom 1000X. Văzusem unul și l-am întrebat pe prietenul meu dacă merge dar nu mergea. Mamă, am fost așa dezamăgit. Până la urmă am văzut o cameră mică, neagră. Era un Fushi Film X10 sau X100, ceva vechiuț. I-am zis: „Dă-mi-o pe aia”.

Iuli a făcut rost de niște baterii pentru acel aparat și a reușit să îl încarce dar, când l-a pornit, și-a dat seama că nu merge ecranul. S-a tot chinuit și, în cele din urmă, a reușit să îl repare și a început să facă fotografii.

A realizat foarte rapid că, în acest domeniu, este nevoie de o investiție continuă și, odată ce a început să facă bani, i-a folosit pe toți pentru a-și cumpăra echipament nou. Și-a luat aparate din ce în ce mai bune, a petrecut o mulțime de ore pe internet pentru a afla detalii tehnice sau pentru a vedea review-uri la anumite camere și a devenit din ce în ce mai priceput. Între timp, și-a dat seama că, mai mult decât echipamentul pe care îl ai, contează să îl cunoști, să știi cum funcționează.

„Te ajută foarte mult să o cunoști”, ne povestește Iuli. „Să știi care sunt punctele ei slabe. Nu zic că am o aparatură extraordinar de bună, nici măcar bună. Am o aparatură decentă dar dacă știi care sunt punctele ei slabe și știi să te sustragi din contextele alea, atunci nu ai cum să nu faci poze bune.”

Iuli a început să meargă la meciurile de fotbal ale echipei din Brazi și să facă fotografii acolo. De asemenea, a mers și la partidele de handbal, unde și-a fotografiat foștii colegi de echipă. Însă sportul e doar un domeniu în care s-a manifestat pasiunea sa. Aparatul i s-a lipit de mână, astfel că în portofoliul lui Iuli au început să apară poze cu mașini sau fotografii de la diverse evenimente și din natură.

M-a ajutat foarte mult că am doi ani de experiență de foto. Cred că de la wildlife mi se trage reflexul cel mai mult. Trebuie să ai reflex să prinzi păsările astea. Se mișcă incredibil de rapid.

După fotbal și handbal, Iuli și-a dorit să meargă și la un meci de baschet și, urmărind site-ul nostru, s-a oferit să meargă la jocurile lui CSM Ploiești și să ne ajute cu niște fotografii. Chiar dacă este de părere că e mai greu să fotografiezi o partidă de baschet decât una de handbal, Iuli s-a adaptat imediat și a făcut câteva poze foarte frumoase.

A urmat experiența de la Final Four-ul Cupei României, meciul naționalei masculine și, apoi, Campionatul European U18 de la Ploiești. Iuli a fost prezent la toate aceste evenimente și a reușit să se bucure de ele. A cunoscut oameni, și-a făcut prieteni și, în același timp, s-a dezvoltat și a învățat lucruri noi despre pasiunea lui.

În general, fotografia de sport ține un pic de noroc pentru că trebuie să fii la locul potrivit la momentul potrivit. Contează fiecare decizie pe care o iei. Mai important e să te împaci cu gândul că nu ai cum să prinzi fiecare poză. Încă muncesc la asta.

În prezent, nu există zi în care Iuli să nu facă ceva în legătură cu fotografia, fie că e vorba de adăugarea pozelor în portofoliu, de editat, de fotografiat sau de făcut research. Își dorește să devină social media manager la o echipă din baschetul românesc dar, în același timp, nu se gândește să renunțe la fotografiat.

Cred că cele mai spectaculoase poze sunt cele care transmit o emoție. De-obicei astea sunt cele cu celebrări sau cu reacții, în principiu. Transmit o emoție, te fac să te simți ca și cum ai fi acolo în meci. Fotografia e un domeniu foarte frumos. Te face să oprești timpul pentru o secundă și să păstrezi momentul acela cu tine pentru totdeauna.

Iuli nu e doar pasionat, ci și tare muncitor, fiind dispus să facă eforturi și sacrificii considerabile pentru ceea ce îi place. E perfecționist, are standarde înalte și, în același timp, reușește să se echilibreze și să știe că dezvoltarea, în orice domeniu, este un proces și ia timp. Nu intră pe teren cu prejudecăți, ci este deschis să trăiască din plin experiența pe care această pasiune i-o oferă și, astfel, reușește să se bucure de fiecare minut pe care îl petrece cu aparatul de fotografiat în mână.

Și, poate, cine știe, cândva, în locul lui Qualls va fi Paul George sau Jayson Tatum. Nu în Liga Națională. În NBA.

*foto: Iuli Dobre/iulidobreshoot.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate