Stiri

Vlad Moldoveanu, după duelul cu Galatasaray: „Probabil cel mai util test de până acum”

CSO Voluntari se află în această săptămână într-un stagiu de pregătire în Turcia, acolo unde are programate mai multe meciuri amicale. Ieri, 13 septembrie, ilfovenii au remizat cu Galatasaray Istanbul, într-o partidă pe care au controlat-o de la început până la final.

Cu această ocazie, am discutat cu Vlad Moldoveanu care a acceptat să ne spună cum a simțit acest duel cu Galatasaray și care au fost aspectele care l-au mulțumit în jocul cu turcii.

Un test foarte bun. Tot timpul vrei să joci împotriva celor mai buni, cred eu, și atunci pentru noi a fost un test foarte util, probabil cel mai util test de până acum din presezon. A fost și foarte greu pentru noi, deoarece am jucat cam 25 de minute fără poziția 5. Din păcate, l-am pierdut și pe Eric. A trebuit să găsim metode și eu cred că am reușit să facem față cu brio meciului, să ne facem treaba chiar dacă am jucat fără poziția 5 o mare parte din meci. Dar am arătat tărie de caracter și asta pe mine mă bucură foarte mult. Nu știu dacă e vorba de încredere, e vorba de atitudinea noastră care ne-a dat încredere, de modul în care am abordat jocul, de efortul depus, de cum am plimbat mingea. Cred că lucrurile acestea ne dau încredere. Rezultatul, în sine, nu știu. Puteam să și pierdem la ultima fază, puteam foarte bine să câștigăm pentru că eu cred că am condus cu 10-12 puncte mai tot meciul sau, cel puțin, 20 și ceva de minute, cu siguranță, din ce îmi amintesc. Dar nu rezultatul, în sine, era cel ce conta pentru noi, ci modul în care evoluăm ca echipă.

La finalul sezonului 2020-2021, Moldoveanu a fost supus unei noi intervenții chirurgicale din cauza unei accidentări care l-a ținut departe de teren în semifinală și în finala mică a campionatului. La trei luni de la acel moment, internaționalul român ne-a spus care este starea lui fizică.

Mă simt foarte bine fizic. Nu pot spune că mă simt la 100%, dar mă simt foarte bine și mă bucur de cum a reacționat genunchiul, în special cu aceste cinci meciuri în, nu știu, 10-11 zile. Asta cred că e cel mai important. Cu siguranță mai am de muncit, deoarece s-a simțit și încă simt la sărituri că am avut acea pauză de vreo 7-8 săptămâni în care nu am sărit, nu am făcut schimbări de direcție și așa mai departe. Dar, cu timpul, știu foarte bine de la prima operație cum a fost, că în câteva săptămâni o să îmi recapăt încrederea în picior și o să mă simt eu 100%. Acum e mai mult o bătălie psihologică decât una fizică pe care trebuie să o câștig. Având experiența de la prima operație, știu la ce să mă aștept.

Cel mai bun marcator al lui Galatasaray în disputa cu CSO Voluntari a fost Dee Bost, fostul coechipier al lui Vlad Moldoveanu de la Zielona Gora, din sezonul 2015-2016. Liderul alb-albaștrilor ne-a mărturisit că s-a bucurat de reîntâlnirea cu Bost, cu toate că vorbesc destul de des și se urmăresc unul pe altul.

Anul de la Zielona Gora a fost unul special pentru echipa aceea. Acea participare în EuroCup, după ce am terminat prima parte de Euroligă, a fost cu totul specială. Evident, câștigarea campionatului, modul în care l-am câștigat în playoff. A fost un grup foarte unit acolo, cu toții am rămas prieteni. Eu cu Dee oricum vorbesc des, știam la ce să mă aștept atât de la el, cât și de la echipa Galatei, deoarece i-am urmărit în presezon. Mă uit destul de des la meciurile lui și și el la ale mele și vorbim. Dar, într-adevăr, mi-a făcut mare plăcere să joc împotriva lui și îi doresc multă, multă baftă în acest sezon și în această nouă încercare, deoarece de câțiva ani buni a fost în Franța și acum a schimbat iar țara.

 

The reunion 🤝 All ❤️ between ex teammates Vlad Moldoveanu and Dee Bost! #WeTheSouth #preseason

Posted by CSO Voluntari - Baschet on Monday, September 13, 2021

La final, Moldoveanu s-a arătat încântat de forma în care se află CSO Voluntari în acest moment și de atitudinea pe care o are fiecare baschetbalist din lot.

Eu zic că suntem într-o formă bună. Evident, conform lunii în care ne aflăm, conform stagiului de pregătire, suntem într-o formă bună. Acum, îmi doresc să fim cu toții sănătoși, să putem să avem echipa și rosterul full la primul meci, la cel din SuperCupă. Pentru noi acea săptămână este foarte importantă: avem SuperCupa, iar la sfârșitul lunii jucăm și meciul cu Benfica. Cred că avem foarte mulți jucători care pot da puncte, avem jucători care nu sunt egoiști și asta se va vedea. Asta s-a văzut și ieri, am avut câteva faze foarte frumoase în care toți cinci am atins mingea și nu ne agățăm de statistică, nu ne agățăm de cum joacă echipa. Eu sunt foarte mulțumit de atitudinea tuturor băieților noi din echipă. Cred că avem o echipă foarte bună și cred că avem o echipă mai bună ca anul trecut și mai unită deja.

Vlad Moldoveanu a jucat aproape 35 de minute în partida cu Galatasaray și a adunat 11 puncte, 5 recuperări, două pase decisive și o intercepție.

*foto: Facebook – CSO Voluntari - Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!