Sepsi-SIC, spulberată de Galatasaray în calificările pentru Euroligă
11 ore în urmăUn fost All-Star din NBA își continuă cariera în prima ligă din Mongolia
12 ore în urmăAlex Mumbru a fost din nou internat în spital după câștigarea Campionatului European
15 ore în urmăRevelația sezonului din WNBA, forțată să joace în play-off în altă arenă din cauza Laver Cup
17 ore în urmăCSM CSU Oradea, pe urmele lui U-BT Cluj
18 ore în urmăÎn general schimbarea antrenorului la o echipă de club în timpul desfășurării sezonului competițional este o măsură radicală. La nivel de Euroligă o astfel de decizie vine atunci când într-adevăr conducerea administrativă consideră cu nu există șanse a continua în notă pozitivă cu acest antrenor.
Acesta a fost cazul la Caja Laboral Vitoria, sau după numele original al echipei - Saski Baskonia. Cea mai importantă reprezentantă a Țării Bascilor în sportul cu mingea la coș a încheiat colaborarea cu Dusko Ivanovic după înfrângerea din runda a 8-a în sezonul regulat al Ligii ACB, scor 68-77, pe teren propriu, în fața lui Blusens Obradoiro.
Anunțul rezilierii contractului pentru tehnicianul muntenegrean alături de care Caja Laboral a câștigat campionatul Spaniei și a jucat de două ori finala Euroligii masculine a fost făcut pe data de 18 noiembrie 2012. În acel moment Caja Laboral avea 5-3 în campionat și 1-5 în Euroligă, fiind aproape eliminată.
De fapt, ziarul As titra, după a 5-a înfrângere în Euroligă, că Saski Baskonia va părăsi cea mai importantă competiție continentală din baschetul de club european încă din sezonul regulat pentru a doua oară consecutiv după aproape ă întreagă decadă în care a avus calificări cel puțin până în sferturile de finală ale competiției.
Schimbarea antrenorului a fost acompaniată de mai multe semne de întrebare. Majoritatea dintre ele cu privire la numele înlocuitorului, Zan Tabak. Un fost jucător, un baschetbalist cu o carieră impresionantă, care însă nu avea un CV care să-l recomande la o echipă cu asemenea tradiție în baschetul spaniol, în baschetul european.
Debutul acestuia a venit să confirme că decizia numirii lui Tabak ar putea să fie o mare greșeală a managementului lui Saski. Caja Laboral s-a deplasat la Kaunas, unde a încasat a 6-a înfrângere în Euroligă. Mai mult, în acest meci echipa din capitala Țării Bascilor a pierdut cu scorul de 45-82! A fost una dintre cele mai drastice eșecuri din istoria clubului. Așadar, nici vorbă de celebrul șoc imediat la echipă.
Însă lucrurile s-au schimbat dramatic din următorul meci. Caja Laboral a început să joace un baschet de calitate și să câștige. A ajuns să câștige atât de mult încât a stabilit cea mai lungă serie de victorii din acest sezon competițional. Între 25 noiembrie 2012 și 20 ianuarie 2013, Caja Laboral a disputat 17 meciuri: șapte în Euroligă, zece în campionat. Toate au fost câștigate.
Caja Laboral a avansat în faza a doua a grupelor, prilej pentru suporterii echipei să afișeze bannere ironice la adresa ziarului As, care cânt prohodul formației pe care bascii o susțin necondiționat. De asemenea, Baskonia a bifat zece victorii în campionat și a escaladat mai multe poziții situatându-se actualmente pe locul al 2-lea în clasamentul Ligii ACB, la două meciuri în urma liderului autoritar, Real Madrid.
Seria formidabilă de 17 vctorii consecutive a fost oprită de către FC Barcelona Regal, una dintre adversarele de calibru ale bascilor în Spania. Meciul s-a jucat pe 24 ianuarie, la Fernando Buesa Arena și a contat pentru etapa a 5-a în TOP 16 al Euroligii masculine.
Cu o singură modificare în lotul de jucători - Taylor Rochestie a plecat și Omar Cook a venit în schimb pentru poziția 1, Caja Laboral s-a transformat, în plin sezon competițional dintr-o echipă ce și-a pierdut busola într-un extrem de dificil de dovedit pentru cele mai puternice echipe ale Europei.
Iată lista echipelor învinse de Caja Laboral Vitoria în seria de 17 partide în care nu a înregistrat nicio înfrângere:
- Spania - Unicaja Malaga, Lagun Aro San Sebastian, UCAM Murcia, Bilbao Basket, Blancos Valladolid, CB Canarias, Mad Croc Fuenlabrada, Asefa Estudiantes Madrid, Assignia Manresa și CAI Zaragoza
- Euroligă - EA7 Milano, Anadolu Efes Istanbul, Cedevita Zagreb, Olympiacos Pireu, Maccabi Tel-Aviv, Besiktas Istanbul, Fenerbahce Ulker Istanbul.
Cine este Zan Tabak
Născut pe 15 iunie 1970, Zan Tabak a deprins tainele baschetului la legendara Jugoplastika Split. După șapte ani petrecuți la acest club, incluzând anii de juniorat, Tabak a jucat pentru următoarele echipe:
1992–1993 Baker Livorno (Italia)
1993–1994 Olimpia Milano (Italia)
1994–1995 Houston Rockets (NBA)
1995–1998 Toronto Raptors (NBA)
1998-1998 Boston Celtics (NBA)
1998–1999 Fenerbahçe Istanbul (Turcia)
1999–2001 Indiana Pacers (NBA)
2001–2002 Real Madrid (Spania)
2002–2004 Joventut Badalona (Spania)
2004-2005 Unicaja Málaga (Spania)
După ce și-a încheiat activitatea de jucător a finalizat studiile pentru a obține licența de antrenor, iar din anul 2006 a fost angajat de Real Madrid pe un post de antrenor asistent. Iată traiectoria croatului în noua meserie:
2006–2009 Real Madrid (asistent)
2009–2010 Cajasol Sevilla (asistent)
2011–2012 Sant Josep Girona (Leb Oro, Spania)
2012-2012 Trefl Sopot (Polonia, a plecat acceptând oferta lui Caja Laboral)
Interesant este că Zan Tabak este un fost pivot. Este cel mai înalt antrenor din Euroligă, măsurând 2.13 metri, însă mai interesant este faptul că tehnicianul în vârstă de 42 ani demonstrează că un fost pivot (foarte puțini pivoți aleg să antreneze după ce se retrag) poate să devină antrenor de succes la cel mai înalt nivel în Europa.
Material publica în revista CSU Fans publicat la jocul CSU Sibiu - Dinamo București, din etapa a 20-a în Liga Națională de baschet masculin.
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Luca Illeș continuă în Serbia, după ce a semnat cu o echipă de prima divizi...
Lupta pentru trofeul de la EuroBasket 2025 se dă între Turcia și Germania
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!