Victorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
1 oră în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
1 oră în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
1 oră în urmăCSO Voluntari își respectă statutul de favorită și învinge la pas CSM Târgu Jiu
2 ore în urmăCSM Oradea trece de Petrolul Ploiești pentru a 15-a victorie stagională în LNBM
2 ore în urmă
Echipa turcă Abdullah Gul University a obținut cel de-al doilea succes din grupele Euroligii feminine de baschet, după ce a câștigat în Rusia în fața echipei Nadezhda cu scorul de 53-49 (9-11, 16-9, 11-13, 17-16). La această victorie a formației alb-roșii a contribuit și românca noastră, Gabriela Mărginean, care a fost a treia cea mai bună marcatoare a echipei sale.
Mărginean a început meciul pe banca de rezerve, iar până la final a totalizat 24 de minute petrecute pe parchet. În tot acest timp, compatrioata noastră și-a trecut în cont 10 puncte, 2 recuperări, o intercepție și o minge pierdută, totul pentru un indice la eficiență de 9 unități. Din punct de vedere al procentajelor, Gabriela a terminat meciul cu 33% (2/6) de la 2 puncte, 50% (1/2) de la mare distanță, respectiv 100% (3/3) de la linia de fault.
Cea mai bună jucătoare din lotul echipei învingătoare a fost LaToya Sanders cu 15 puncte și 12 recuperări, în timp ce de la rusoaice s-a remarcat Zoi Dimitrakou cu 12 puncte puse pe tabela de marcaj.
Agu Spor ocupă poziția a 5-a în Grupa B din 8 echipe, având 8 puncte cu 2 meciuri câștigate și 4 pierdute. În următoarea etapă, Mărginean și compania va juca pe teren propriu cu BC Imos Brno din Cehia.
*Foto: Facebook Agu Spor
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!