Śląsk Wrocław, victorie importantă în campionatul Poloniei înaintea meciului cu U-BT Cluj
12 ore în urmăBC Dubai a ajuns la 10 victorii din tot atâtea posibile în Liga Adriatică
12 ore în urmăMaccabi Tel Aviv ajunge la cinci victorii la rând în Euroligă, după ce conducerea a negat demiterea antrenorului
19 ore în urmăMihai Silvășan, după victoria cu SC Derby: „A fost o provocare pentru noi”
20 ore în urmăNebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
20 ore în urmă
Pentru al treilea sezon la rând, U-BT Cluj-Napoca și Lietkabelis sunt repartizate în aceeași grupă din EuroCup. Prima confruntare dintre cele două este programată miercuri, 13 noiembrie, de la ora 19:00, în BTarena.
Adam Mokoka a fost prezent la conferința de presă alături de Mihai Silvășan și a vorbit despre revederea cu fostul său coleg, Andrija Stipanovic, dar și despre atuurile adversarilor baltici.
„Cu siguranță o să fie un meci dificil. Știm că ei pot lupta, având o talie mare și energie. O să fie un sentiment special să îl vedem pe Andrija Stipanovic, dar știm că nu le putem da nicio șansă. Trebuie să câștigăm, astea sunt așteptările noastre” a declarat francezul, conform euroleaguebasketball.net
Confruntarea dintre U-BT Cluj și BC Lietkabelis este programată miercuri, 13 noiembrie, de la ora 19:00 și poate fi urmărită în direct pe Prima Sport 1.
*Foto: euroleaguebasketball.net
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
Victorie facilă și revanșă pentru U-BT Cluj-Napoca în fața lui KK Split
Darius Miron: „A fost un meci pe care l-am tratat cu mare seriozitate. Am a...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!