Ergin Ataman, „la cutite” cu fanii lui Maccabi Tel-Aviv
3 minute în urmăJusuf Nurkić face spectacol, reușind să scrie istorie în echipamentul celor de la Utah Jazz. Video
1 oră în urmăVești bune pentru fanii lui Panathinaikos Atena
3 ore în urmăU-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru play-off-ul EuroCup
1 zi în urmăEmi Cățe merge în playoff-ul FIBA Europe Cup
1 zi în urmă
Victorie istorică obținută miercuri de către Gussing Knights. Campioana Austriei a ajuns în fazele superioare ale EuroChallenge, ca urmare a succesului repurtat în fața lui Atomeronu Paks, scor 93-84.
Deși austriecii s-au bucurat de un avantaj considerabil în sfertul decisiv, 69-51, gruparea maghiară nu a cedat. Astfel, Luka Markovic a pus umărul la un parțial senzațional de 17-0, care a făcut tabela să indice 69-68. Mai mult, Atomeronu a egalat la 70 grație lui Henry Dugat și a avut chiar șansa să câștige meciul.
Spre dezamăgirea suporterilor din Ungaria, John Roberson a ratat oportunitatea de a încheia socotelile cu Gussing, încleștarea ajungând în prelungiri. Aici, amfitrionii conduși de Aleksandar Georgiev s-au dovedit a fi mai puternici.
Sportivul bulgar amintit anterior a încheiat partida cu 26 de puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive, o intercepție și un capac. Chris Dunn a contribuit cu 17 puncte, 6 pase decisive și 4 recuperări, în timp ce Travis Taylor a izbutit 16 puncte, 12 recuperări și 3 assist-uri.
De partea cealaltă, Luka Markovic s-a remarcat cu 24 de puncte și 7 recuperări. O prestație bună a avut și Henry Dugat, autor a 19 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive.
*Foto: fibaeurope.com
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!