CSO Voluntari câștigă cu Rapid București în ultimul meci al zilei de vineri
19 ore în urmăCSU Sibiu, victorie muncită pe terenul lui CSM Târgu Jiu
19 ore în urmăVictorie la pas pentru CSM Oradea în fața lui SCM Timișoara
20 ore în urmăDinamo București se impune la mare luptă pe terenul lui CSM Ploiești
21 ore în urmăExclusiv. Tudor Gîrbea: „Va fi un duel echilibrat și esențial pentru ambele echipe”
1 zi în urmă
Steaua CSM Eximbank a reușit o victorie frumoasă miercuri seară în Polivalenta din Capitală în compania celor de la Trabzonspor, scor 76-71. Partida a contat pentru Grupa D din Eurocup.
Unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei, Aleksandar Rasic, s-a arătat mulțumit de prestația echipei sale, ținând să precizeze că scopul steliștilor este să evolueze din ce în ce mai bine:
„Am jucat foarte bine. Timp de 40 de minute am încercat să ne facem datoria, să jucăm ceea ce discutasem în vestiar. Am avut fluctuații în acest sezon, suntem o echipă nouă dar vrem să construim ceva frumos, să dăm tot ce avem mai bun. Nu ne uităm cu cine jucăm. Fie că e vorba de Eurocup, LNBM, scopul nostru este să jucăm tot mai bine, să dăm 100% în fiecare meci”, a declarat pentru totalbaschet jucătorul sârb.
Întrebat cu privire la diferența dintre meciul cu UNICS, pierdut cu 94-68 și victoria cu Trabzonspor, Rasic a răspuns că toate echipele din grupa Stelei sunt puternice:
„Toate echipele din grupa noastră sunt echipe foarte bune, cu jucători foarte buni. Nu avem timp să celebrăm sau să fim triști, dar sper că în fiecare meci să ne dăm toată silința și să jucăm din ce în ce mai bine”, a adăugat Rasic.
Aleksandar Rasic a strâns în meciul cu Trabzonspor 14 și 6 pase decisive, fiind la cel mai bun meci al său de la sosirea la Steaua.
Următoarea partidă în Eurocup pentru steliști va fi tot pe teren propriu împotriva celeilalte echipe turcești din Grupa D, Banvit Bandirma. Între timp Steaua se va deplasa în etapa a IV-a din LNBM la Universitatea Craiova.
*foto: Răzvan Păsărică/sportpictures.eu
U-BT Cluj a pus la vânzare biletele pentru meciul cu Partizan Belgrad
Mihai Silvășan, după eșecul cu Hapoel Ierusalim: „Trebuie să găsim soluții,...
U-BT Cluj-Napoca pierde cu Hapoel Ierusalim, după ce revenise spectaculos î...
CS Vâlcea pierde clar și returul cu Sporting Lisabona
U-BT Cluj-Napoca pierde cu Hapoel Ierusalim, după ce revenise spectaculos î...
U-BT Cluj a pus la vânzare biletele pentru meciul cu Partizan Belgrad
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!