Clasamentul în Euroligă s-a divizat
1 oră în urmăBogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
4 ore în urmăOlympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
21 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
21 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
22 ore în urmă
Antrenorul macedonean Aleksandar Todorov, cel care a fost antrenorul Energiei Târgu Jiu pentru câteva ore în această vară, a luat decizia de a se întoarce în Bulgaria la echipa pe care a pregătit-o în ultimele două stagiuni, Balkan Botevgrad.
TotalBaschet scria la câteva ore după ce a fost prezentat oficial la Energia, faptul că Aleksandar Todrov a luat decizia să părăsească clubul. Totul a pornit de la o discuţie privind planurile tehnicianului macedonian pentru sezonul următor. În cadrul întrunirii dintre conducerea echipei şi conducerea clubului, Todorov şi-a exprimat doleanţele cu privire la jucătorii pe care îi doreşte alături în stagiunea următoare. Conducerea clubului nu a fost de acord, impunându-i tehnicianului prelungirea contractelor cu sportivii Troupe şi Darby. Macedonianul nu a acceptat, conducerea clubului nu a conceput un alt răspuns, iar părţile au decis să încheie colaborarea în prima zi petrecută împreună.
Astfel, Todorov revine la Balkan Botevgrad, echipă la care a ajuns în 2012 şi alături de care în stagiunea 2013-2014 a terminat pe locul secund la finele sezonului regulat, iar în play-off s-a oprit în semifinale.
În vărstă de 40 de ani, Todorov a debutat ca şi antrenor la vârsta de 23 de ani în liga a 2-a din Macedonia la formaţia Alumina. Patru ani mai târziu a devenit antrenor secund al grupării MZT Skopje. De-a lungul carierei a mai trecut pe la KK Kumanovo, Vardar Imperial Skopje, Cukurova University(liga a 2-a turcă), Rilski Sportist Samokov(perioada 2008-2011), KK MZT Skopje Aerodrom (perioada 2011-2013), iar din noiembrie 2012 a fost principalul formaţiei Balkan Botevgrad.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!