Dinamo se impune la Brașov în epilogul etapei a 17-a din LNBM
12 ore în urmăReal Madrid a revenit de la un deficit de 17 puncte și a învins categoric Valencia
14 ore în urmăMihai Silvășan și Patrick Richard au prefațat duelul cu Cedevita Olimpija
15 ore în urmăU-BT Cluj caută să obțină un nou succes în EuroCup în fața lui Cedevita Olimpija
16 ore în urmăUCAM Murcia a obținut prima victorie din anul 2026 în campionatul Spaniei
23 ore în urmă
Într-un an în care mai mult ca sigur se va bate sub panou cu nume grele ale baschetului mondial la EuroBasket 2017, Alexandru Olah are evoluții consistente și decisive în primul eșalon din Belgia. Belfius Mons-Hainaut, cu pivotul timișorean în postura de titular, a ajuns la 7 victorii consecutive în campionat, urcând până pe locul 4 cu o etapă rămasă de jucat din sezonul regulat.
Ultima victorie a fost obținută pe teren propriu cu Limburg United, 82-69, partidă în care titlul de cel mai bun jucător de pe teren i-a revenit lui Olah. În 23 de minute jucate, acesta și-a trecut în cont 17 puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții, un capac și o singură minge pierdută, totul pentru un indice la eficiență de 28 de unități. Bănățeanul a avut o zi aproape perfectă din punct de vedere al aruncărilor cu 5/7 de la 2 puncte, 1/1 de la 3 puncte și 4/4 din dreptul liniei de faut.
Alexandru a fost și este un om de bază în lotul celor de la Mons-Hainaut în sezonul regulat și cu siguranță va fi la fel și în play-off-ul care va urma. Internaționalul român are deja 34 de partide jucate pentru belgieni în acest sezon, timp în care a înregistrat medii de 10.9 puncte, 5.0 recuperări, 1.4 pase decisive și 12.4 la productivitate, fiind al doilea cel mai eficient jucător al Belfius Mons-Hainaut.
Cu o etapă până la finalul stagiunii regulate, Mons-Hainaut este pe locul 4 cu 18 victorii și 17 înfrângeri, bilanț deținut de alte 3 echipe. În etapa de final, Olah și coechipierii săi se vor deplasa pe terenul celor de la Spirou Charleroi.
*Foto: Facebook Belfius Mons-Hainaut (officiel)
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
Mihai Silvășan, după înfrângerea cu Dubai: „Cred că am fost aproape în cea...
CSM Oradea trece de Cedevita Zagreb pentru prima victorie în Top 16 din Eur...
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
Mihai Silvășan: „Este cea mai bună echipă care a venit să joace într-un mec...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!