Euroliga revine în Israel din 1 decembrie 2025
14 ore în urmăNBA deschide sezonul cu un nou record al jucătorilor internaționali
14 ore în urmăCSO Voluntari caută a treia victorie consecutivă în ENBL
15 ore în urmăCSU Sibiu stabilește un nou record stagional la recuperări
16 ore în urmăInterviu cu Cosmin Petrescu: „Ai o istorie întreagă în spate care dă farmecul acestei ligi unice”
16 ore în urmăEchipa CSM Târgovişte a câştigat primele două meciuri din cadrul turneului internaţional de verificare pe care gruparea din Cetatea Chindiei îl susţine în Bulgaria, la Ruse. Potrivit site-ului oficial al clubului, gruparea din Cetatea Chndiei şi-a adjudecat partidele cu Levski Sofia şi cu Heftohimik Burgas.
Formaţia antrenată de Florin Nini s-a impus, marţi, cu scorul de 75-51 în faţa echipei bulgare Levski Sofia, adversarele româncelor având ca obiectiv, în acest sezon, eventul. Florina Diaconu a evoluat fără greşeală şi a marcat 17 puncte pentru CSM Târgovişte, în timp ce Zherzherunova şi Viorela Rus şi-au împărţit, în mod egal, 30 de puncte. În celălalt meci din turneu, Dunav Ruse a învins pe Heftohimik Burgas cu scorul de 84-77.
CSM Târgovişte a întâlnit, miercuri, la Ruse, în cel de-al doilea meci al turneului de verificare din Bulgaria, pe Heftohimik Burgas, formaţie de care a trecut cu scorul de 89-47, la capătul unui meci dominat de românce. Samburska a realizat 20 de puncte, Rus a înscris 19, în timp ce Diaconu a mai adăugat alte 13 în cea de-a doua victorie a grupării din Cetatea Chindiei la această întrecere. Într-un alt joc, Dunav Ruse - Levski Sofia 92-68.
În ultima partidă, CSM Târgovişte o va avea ca adversară pe Dunav Ruse, adversarele având tot două victorii. Astfel, meciul de joi seară, de la Ruse, care va începe la ora 18.00, este considerat finala turneului de verificare de la Ruse.
Comunicat al U-BT, cu privirea transmisiunilor din ABA League: „Cerem o rez...
A doua echipă care va părăsi Euroliga cu gândul să intre în NBA Europe
U-BT Cluj-Napoca a dat o replică bună pe terenul lui BC Dubai
Mihai Silvășan, despre meciul cu BC Dubai: „E o experiență valoroasă pentru...
U-BT Cluj-Napoca a dat o replică bună pe terenul lui BC Dubai
Arturo Alvarez, după eșecul din Europe Cup: „Rasta a fost mai bună decât no...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!