Clasamentul în Euroligă s-a divizat
2 ore în urmăBogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
5 ore în urmăOlympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
22 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
23 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
1 zi în urmă
Foto: Fibaeurope.com
Gibraltar a fost gazda Campionatului European al ţărilor mici, ediţia 2014, eveniment la care au luat parte selecţionatele a şase ţări: Scoţia, Malta, San Marino, Ţara Galilor, Andorra şi Gibraltar. Competiţia ce a avut loc între 7 şi 12 iulie s-a încheiat cu victoria campioanei en-titre, Andorra, care a învins în finală selecţionata din insula Malta.
Cele şase participante au fost repartizate în două grupe a câte trei echipe, în funcţie de rezultatele obţinute la precedentele ediţii. Finalistele au avut un parcurs fără greşeală în grupă, învingând la diferenţe considerabile celelalte pretendente. La capătul unu joc extrem de echilibrat, în care cele două combatante au alternat la conducere, câştig de cauză a avut selecţionata Andorrei care s-a impus la 3 puncte diferenţă, scor 66-63. Xavier Galera a fost cel cel mai bun om al învingătorilor, autor a 24 de puncte şi 7 recuperări. De partea cealaltă Joshua Jackson, americanul ce a trecut pe la Energia Rovinari şi Steaua Bucureşti a înregistrat 19 puncte şi 3 recuperări pentru Malta, fiind desemnat MVP-ul competiţiei.
În finala mică Scoţia a trecut de San Marino, scor 67-55, în timp ce gazdele evenimentului nu au izbutit nicio victorie, cedând în faţa Ţării Galilor într-un meci ce avea ca miză locul 5, scor 59-66.
Din anul 1988, Campionatul European al ţărilor mici este organizat de FIBA o dată la doi ani. Andorra este cea mai titrată ţară mică, având la activ cinci titluri şi o medalie de argint, fiind urmată de Austria, Azerbaijan şi Islanda cu câte două titluri.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!