O partidă din NBA a fost amânată după ce un agent ICE a împușcat un bărbat în timpul protestelor
8 ore în urmăClasamentul în Euroligă s-a divizat
14 ore în urmăBogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
17 ore în urmăOlympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
1 zi în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
1 zi în urmă
Oficialii Eurocup l-au desemnat pe antrenorul echipei Unics Kazan, Andrea Trinchieri, antrenorul sezonul 2013-14. Aflat în primul său sezon cu cei de la Unics, italianul i-a calificat pe aceștia în finala competiției. După cum indică statistica, secretul lui Andrea Trinchieri a fost defensiva. În 22 de jocuri în Eurocup, formația antrenată de el a încasat în medie numai 64.4 puncte. Acesta este un record al medie celor mai puține puncte primite de o echipă în istoria competiției.
Unics Kazan a avut un sezon excelent, reușind un bilanț de 20 de victorii și 2 înfrângeri. Elevii lui Trinchieri au înregistrat chiar și o serie de 13 victorii consecutive, ceea ce reprezintă un record al Eurocup. În finală s-au calificat după ce au trecut de Crvena Zvezda Telekom Belgrade. Deși rușii au pierdut meciul tur cu 63-52, au revenit în retur și s-au impus la 17 puncte. Pentru a cuceri titlul, Unics trebuie să treacă în finala de luna viitoare de Valencia Basket.
Andrea Trinchieri a antrenat numai în Italia, țara sa natală, până la înțelegerea cu Unics Kazan. El și-a început cariera ca secund la Olimpia Milano între 1998 și 2004. În 2009, după mai multe experiențe mai puțin faste, a ajuns la Cantu, unde a petrecut 4 sezone. Trinchieri a readus echipa în top atât în campionatul intern, unde a câștigat o Supercupă, cât și în Europa, unde în 2012 a jucat în playoff-ul Euroligii. Ca o recunoaștere a meritelor sale, a fost numit antrenorul anului în Italia în sezoanele 2009-10 și 2010-11.
Câstigatorii precedenți ai trofeului Antrenorul Anului în Eurocup au fost:
2008-09 Oktay Mahmuti - Benetton Basket
2009-10 Ilias Zouros - Panellinios
2010-11 Aleksandar Petrovic - Cedevita Zagreb
2011-12 Jure Zdovc - Spartak St.Petersburg
2012-13 Fotis Katsikaris - Uxue Bilbao Basket
sursa foto: www.trendbasket.net
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!