Stiri

Andrea Trinchieri este noul antrenor al naționalei Greciei

Adrian Micinic

Adrian Micinic
03.01.2013

Federația elenă de baschet a oficializat numirea lui Andrea Trinchieri în funcția de antrenor principal al echipei naționale masculine. Cele două părți au convenit asupra unui contract cu valabilitate pentru următorii doi ani.

Trinchieri își va păstra postul de antrenor al echipei italiene de club Mapooro Cantu, pe care a antrenat-o în edițiile 2011/12 și 2012/13 ale Euroligii masculine de baschet. De notat că tehnicianul italian a precizat că o astfel de ofertă nu se refuză.

În vârstă de 44 ani, Trinchieri și-a început cariera de antrenor în anul 1998, în calitate de antrenor secund la Olimpia Milano. A petrecut aiai șase ani. În 2004 a plecat la Vanoli Soresina, pe care a antrenat-o în calitate de principal, în liga a 3-a și a doua.

În 2007 a preluat-o pe Juvecaserta, iar în sezonul 2008/09 a pregătit-o pe Veroli, ambele în liga a doua din Italia. Din anul 2009 este antrenorul lui Cantu.

A câștigat liga a doua în 2009, atunci când a fost desemnat cel mai bun antrenor al acestei competiții. În 2010 și 2011 a fost desemnat cel mai bun antrenor din campionatul Italiei (primul eșalon), iar în 2012 a cucerit primul trofeu, SuperCupa Italiei. De asemenea, are o finală de campionat, pierdută în 2011.

De notat că Trinchieri va conduce naționala Greciei împotriva Italiei la EuroBasket 2013. Cele două echipe naționale au fost repartizate în aceeași grupă, din care mai fac parte Rusia, Turcia, Finlanda și Suedia.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!