Antwerp Giants, primul obstacol pentru CSM Oradea în drumul spre grupele Champions League
16 ore în urmăUn fost antrenor din NBA va ocupa funcția de analist sportiv la ESPN
18 ore în urmăAscensiunea și declinul lui Banvit Bandirma, prin ochii fostului manager general, Turgay Zeytingöz
20 ore în urmăTurcia a pierdut aurul, dar a câștigat la audiențe. Câți oameni au urmărit cele două finale de la EuroBasket
20 ore în urmăSepsi-SIC, spulberată de Galatasaray în calificările pentru Euroligă
1 zi în urmăAndrei Mandache a explicat starea lui medicală la sfârșitul confruntării pierdute de Gaz Metan Mediaș în fața lui Tartu Rock, scor 66-90.
A fost destul de greu, este al doilea meu meci de la accidentare. Nu am avut parte nici de prea multe antrenamente alături de echipă. Încă mi-e frică să fac anumite lucruri pe care le făceam înainte, dar, per ansamblu m-am simțit bine. Genunchiul reacționează foarte bine la ceea ce fac și la încălzirile de dinainte de meci, lucru ce nu poate decât să mă bucure.
Mandache, care a revenit sâmbătă, în meciul cu Energia Rovinari, după o accidentare ce l-a ținut departe de parchet mai mult de două luni, a adunat 6 puncte, 5 pase decisive și 3 recuperări în fața estonienilor de la Tartu.
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Ergin Ataman consideră că Giannis Antetokounmpo nu este un jucător dificil...
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
EuroBasket 2025. Echipa ideală a semifinalelor de la Riga
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!