CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succes clar în fața lui CS Vâlcea 1924
17 ore în urmăDennis Schroder l-a ironizat pe Ergin Ataman după triumful din finala EuroBasket
18 ore în urmăTeafale Lenard este noul jucător al lui FC Argeș Pitești
18 ore în urmăReal Madrid va avea un nou sponsor pe maiou
18 ore în urmăSchimb de contre între Giannis Antetokounmpo și Alperen Șengun la EuroBasket 2025
20 ore în urmăEnergia Târgu Jiu a pierdut la un singur punct diferență, 76-77, meciul jucat în Ungaria în fața celor de la EGIS Kormend, în etapa secundă din grupele FIBA EuroChallenge. Antonis Constantinides a vorbit la finalul meciului cu gruparea maghiară despre jocul în sine, ținând să-i felicite pe adversari din toate punctele de vedere.
„Felicitări pentru Kormend, pentru prietenul meu Ante (n.r. antrenor EGIS Kormend) și pentru suporterii maghiari care au făcut o atmosferă extraordinară. Pot împărți jocul în două părți. În prima parte am jucat foarte rău și fără suflet. Pe parcursul pauzei a vorbit despre greșelile noastre și toată lumea a înțeles că avem mult mai mult de dat pe teren. Am forțat echipa gazdă să facă multe erori, am început să atacăm mult mai bine și în același timp să strângem defensiva. A fost o singură linie subțire între cele două echipe în ultimele 3 sau 4 minute ale jocului. Într-un final, am pierdut la un singur punct. Desigur suntem foarte dezamăgiți, dar din aceste motive baschetul este cel mai frumos sport din lume”, a declarat tehnicianul cipriot, fiind citat de site-ul fibaeurope.com.
Având în vedere faptul că formația din Târgu Jiu și-a amânat meciul cu CSM-U Oradea din campionat, următorul meci al acestora va fi săptămâna viitoare tot în FIBA EuroChallenge, urmând ca în orașul lui Brâncuși să poposească bulgarii de la Lukoil Academic Sofia.
*Foto: csenergia.ro
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Mareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
Echipele din Israel își vor disputa meciurile de pe teren propriu din Eurol...
Germania avansează în semifinalele EuroBasket 2025 după ce învinge Slovenia
Finlanda s-a calificat pentru prima oară în istorie în semifinalele unui tu...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!