Olympiacos o învinge categoric pe Barcelona și trimite seria în decisiv
5 ore în urmăCSM Focșani va lupta cu Petrolul Ploiești pentru locul al 15-lea în LNBM
8 ore în urmăReal Madrid este prima echipă calificată în Final Four-ul Euroligii
11 ore în urmăDallas Mavericks dă de pământ cu LA Clippers și este la un pas de semifinalele de conferință
12 ore în urmăAinars Bagatskis: „Dacă vrem să ne întoarcem la Oradea, trebuie să arătăm cel mai bun baschet al nostru”
17 ore în urmăAshley Walker părăsește campionatul italian după cinci sezoane în care a jucat pentru trei echipe. În ultimii doi ani a evoluat pentru Reyer Venezia, iar pentru următorul sezon a ales Mersin BSB. Noua formație a jucătoarei naturalizate din naționala României va evolua în EuroCup, fiind repartizată în grupă cu ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.
Jucătoarea de 31 de ani va începe al 10-lea său sezon în Europa. Americanca naturalizată, care evoluează pe pozițiile 4 și 5, a absolvit Universitatea din California în 2009. A fost draftată de Seattle Storm. După prima experiență din WNBA și-a început cariera europeană, în Israel, la Maccabi Ashdod. A urmat o scurtă experiență în Ucraina și revenirea în Israel. În sezonul 2011-2012 a jucat în Turcia. În stagiunea 2012-2013 a evoluat pentru Elitzur Ramla și CSM Târgoviște.
În 2013 a făcut pasul spre campionatul italian, la Virtus Eirene Ragusa. După două sezoane la Ragusa a petrecut unul la Famila Schio. Au urmat alte două sezoane la Reyer Venezia. În ultima stagiune a jucat în 21 de partide din campionatul italian, cu medii de 10.6 puncte, 5.7 recuperări, 2 pase decisive și 2 intercepții.
Reyer Venezia a fost finalista EuroCup în acest an. Italiencele au cedat în ultimul act în fața celor de la Galatasaray, după 68-90 și 72-65. În sferturi, Reyer a trecut pentru un singur punct de Mersin BSB (79-73 și 60-65). Ashley Walker a jucat în 16 partide în competiția europeană, contribuind cu 9.7 puncte/meci, 5.2 recuperări, 2.3 pase decisive și 1.4 intercepții.
Walker, care din 2016 deține și cetățenia română și evoluează pentru națională, revine în Turcia după șase ani. În stagiunea 2011-2012 a evoluat pentru Ceyham Belediyespor. În 21 de meciuri a avut medii de 17 puncte, 8.2 recuperări, 1.3 pase decisive și 2 intercepții.
Noua echipă a „Acvilei”, Mersin BSB, a fost pe locul 7 în sezonul precedent în prima ligă turcă. În sferturile de finală a cedat cu 1-2 în fața celor de la Hatay. Printre jucătoarele transferate de Mersin în această vară se mai numără Gintare Petronyte sau Sasa Cadjo.
Formația turcă va participa și în următorul sezon în EuroCup, fiind repartizată în grupa D. Din aceeași grupă va face parte și ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, campioana României, alături de WBC Enisey și câștigătoarea dublei dintre Orman Genclik și Basket 90 Gdynia.
*foto: Alina Cojocaru / fiba.basketball
Final nebun de meci între Maccabi Tel Aviv și Panathinaikos
Victor Sanders a fost numit MVP-ul ligii din Polonia
Unicaja Malaga cucerește titlul în Basketball Champions League
Monaco și Barcelona egalează seriile după al doilea meci pe teren propriu
Finală 100% spaniolă în Basketball Champions League, între Tenerife și Mala...
Baschet din altă lume #28 - Weekend controlat de oaspeți în Lituania, mai m...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!