Olympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
14 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
14 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
15 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
16 ore în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
16 ore în urmă
Cea de-a şaptea ediţie a Ligii Balcanice de baschet începe astăzi cu două partide, una în grupa A, iar cea de-a două în grupa B.
România este reprezentată ca şi în sezonul precedent de SCM Universitatea Craiova. Oltenii vor disputa prima primă partidă, pe teren propriu, marţi, 21 octombrie, de la ora 19.00. Adversarii echipei craiovene vor fi macedonenii de la KK Kozuv.
Revenind la partidele de astăzi, în Grupa B, grupa din care face parte şi Craiova, la Pristihna, formaţia locală KB Sigal va întâlni pe albanezii de la KS Vllaznia Shkodra. Meciul este programat să înceapă la ora 18.30. La aceeaşi oră, la Samokov (Bulgaria), BC Rilski Sportist primesc vizita celor de la KK Sutjeska (Muntenegru).
Miercuri, de la ora 20.00, vor avea loc alte două întâlniri:
KB Peja (Kosovo) - KK Kumanovo (Macedonia) - grupa A
KK Kozuv (Macedonia) - KK Mornar (Muntenegru) - grupa B
*Foto: balkanleague.net
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!