Olympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
7 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
8 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
9 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
9 ore în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
10 ore în urmă
Estonienii de la Tartu Rock vor juca marți la Târgu Jiu pe terenul Energiei primul meci din noul sezon al fazei grupelor FIBA EuroChallenge. Augustas Peciukevicius, conducătorul de joc al celor de la Tartu a oferit o scurtă declarație site-ului sportingorj.ro în care a vorbit despre duelul cu Energia.
„Așteptările sunt unele pozitive. Primul joc al competiției este, de obicei, cel mai frumos. Desigur, știm că va fi foarte greu dar noi venim acolo doar pentru a obține victoria. Facem demersurile necesare pentru a ne cunoaște adversarul cât mai bine. Respectăm această echipă, știm că are jucători foarte buni și foarte valoroși, dar credem în noi înșine. Anul trecut, ne-am aflat printre primele opt echipe ale competiției EuroChallange așa că nu trebuie să ne temem de nimeni”, a afirmat baschetbalistul.
Pe Augustas Peciukevicius îl veți putea urmări mâine seară începând cu ora 19:00 în direct pe DigiSport 3.
*Foto: basket.ee
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!