Śląsk Wrocław, victorie importantă în campionatul Poloniei înaintea meciului cu U-BT Cluj
11 ore în urmăBC Dubai a ajuns la 10 victorii din tot atâtea posibile în Liga Adriatică
12 ore în urmăMaccabi Tel Aviv ajunge la cinci victorii la rând în Euroligă, după ce conducerea a negat demiterea antrenorului
19 ore în urmăMihai Silvășan, după victoria cu SC Derby: „A fost o provocare pentru noi”
20 ore în urmăNebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
20 ore în urmă
BAXI Manresa a ajuns la patru înfrângeri consecutive în campionatul Spaniei și își diminuează șansele de a mai prinde un loc în play-off. Gruparea pentru care evoluează Emi Cățe a oferit o replică solidă celor de la Real Madrid, pe teren propriu, însă a fost învinsă la o diferență de doar o posesie, scor 65-67, în etapa a 32-a.
Campioana en-titre a avut un start de meci de excepție, marcând primele șapte puncte ale întâlnirii. Manresa și-a intrat treptat în ritm și a reușit să se mai apropie cu ajutorul mai multor aruncări din interior, dar Realul s-a desprins pe finalul sfertului la un avantaj de double-digits, datorită unui run de 9-0, iar la capătul primelor 10 minute scorul era 10-21.
Formația pregătită de Diego Ocampo a fost mai inspirată în prima jumătate a actului secund și a venit la trei posesii. Totuși, madrilenii nu au cedat și au avut un procentaj extrem de bun al aruncărilor de afară, care i-a ajutat să își mărească avantajul pentru intrarea la cabine, tabela indicând 26-39.
La reluarea jocului, Real Madrid a părut să nu aibă probleme în a-și menține avantajul, iar cu doar două minute rămase din sfert avea un plus 13 pe tabelă. Totuși, Manresa a terminat perfect, cu un run de 8-0, care a strâns meciul pentru sfertul decisiv, scorul fiind 46-53.
Oaspeții au preluat inițiativa în actul decisiv și au reușit să își refacă încă din primele minute un avantaj de double-digits. Echipa gazdă a replicat și, cu șase puncte consecutive, a venit la doar două posesii, 59-63. Real a mai liniștit apele, transformând o pereche de libere, dar Manresa a marcat alte șase puncte consecutive și a egalat la 65 cu doar treizeci de secunde rămase de jucat. În cele din urmă, campioana en-titre a înscris din interior cu doar patru secunde înainte de final și a câștigat cu 65-67.
Liderii echipei învingătoare au fost Edy Tavares (14 puncte, 5 recuperări), Mario Hezonja (12 puncte) și Sergio Llull (9 puncte, 3 pase decisive). De cealaltă parte, s-au evidențiat Derrick Alston (19 puncte, 2 recuperări) și Cameron Hunt (9 puncte, 5 pase decisive).
Emanuel Cățe nu a impresionat la capitolul puncte marcate, însă a fost al patrulea cel mai eficient jucător al echipei sale. Pivotul român a petrecut aproximativ 26 de minute pe parchet, timp în care a adunat 4 puncte, 8 recuperări (3 ofensive), 2 pase decisive, o intercepție și un capac, pentru o eficiență de +6.
În privința procentajelor, baschetbalistul a avut o zi modestă. A încercat șase aruncări din acțiune, din care a înscris doar una, toate venind din semicerc, pentru un procentaj de doar 17%. De la linia de fault a transformat 2/4 (50%).
Emi Cățe a strâns, în acest sezon, nu mai puțin de 32 de meciuri în campionatul Spaniei și are medii de 13.5 puncte, 10.8 recuperări și 2.8 pase decisive. De asemenea, se poate lăuda cu procentaje excelente: 74% din interior și 88% de la linia de fault.
În ciuda acestui eșec, BAXI Manresa se menține pe locul al 9-lea, cu un bilanț de 16 victorii și 16 înfrângeri. De cealaltă parte, Real Madrid este deja campioană matematică în Liga ACB, având un record de 28-4, cu două etape înainte de final.
Pentru Emi și compania urmează un meci în deplasare, pe terenul celor de la MoraBanc Andorra, ocupanta locului al 13-lea. Partida este programată pentru sâmbătă, 24 mai, de la ora 19:00.
*foto: Facebook/BAXI Manresa
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
Victorie facilă și revanșă pentru U-BT Cluj-Napoca în fața lui KK Split
Darius Miron: „A fost un meci pe care l-am tratat cu mare seriozitate. Am a...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!