Geert Hammink este noul antrenor principal al celor de la CSU Sibiu
9 ore în urmăDavid Lăpuște se desparte de SCM Timișoara și semnează cu Corona Brașov
10 ore în urmăJaizec Lottie sosește din Bundesliga și va evolua pentru CSM Oradea
12 ore în urmăJarred Godfrey a plecat de la Steaua București și va evolua în campionatul Poloniei
1 zi în urmăDavid Pătru s-a despărțit de Dinamo și a semnat cu CSO Voluntari
1 zi în urmăBAXI Manresa a bifat al doilea succes consecutiv în campionatul Spaniei, după un meci extrem de complicat în fața unei vecine de clasament. Gruparea lui Emi Cățe a câștigat duminică, 13 aprilie, împotriva celor de la Joventut Badalona cu 92-85, în deplasare, într-un meci din runda cu numărul 27.
Joventut a fost echipa căreia i-a aparținut startul, reușind un parțial de 7-0 în primele două minute. Manresa a intrat repede în meci, având un procentaj formidabil la aruncările de la distanță, care i-au adus avantajul la finalul primelor 10 minute, scor 20-25.
Formația oaspete nu a cedat inițiativa nici în actul secund, pe care l-a început cu șapte puncte consecutive, prin care s-a desprins la o diferență de double-digits, menținută aproape pe tot parcursul sfertului. Finalul a fost de partea celor din Badalona, care au mai redus din diferență, astfel că scorul la pauză a fost 37-43.
La revenirea de la vestiare, Manresa a început în forță, fără să ofere vreo șansă adversarilor, iar în mai puțin de patru minute s-a distanțat la 20 de puncte. Gazdele au continuat să nu se regăsească, iar cu un singur sfert rămas de jucat, tabela arăta o diferență clară: 57-75.
Joventut, pe fondul unei relaxări din partea adversarilor, a sperat continuu pe durata ultimelor 10 minute într-un miracol și, datorită a două run-uri memorabile, s-a apropiat la doar trei puncte. Totuși, nici Emi și compania nu au cedat presiunii și s-au impus cu 85-92.
Retin Obasohan a fost MVP-ul întâlnirii, adunând 24 de puncte și 2 recuperări, urmat de Derrick Alston, care a strâns 18 puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive. De partea cealaltă, pentru gazde, Ante Tomic a fost în double-double, totalizând 21 de puncte și 10 recuperări, iar Devon Dotson a semnat 15 puncte, 4 recuperări și 4 assist-uri.
Emanuel Cățe nu a avut cea mai spectaculoasă prestație din punct de vedere ofensiv, însă a fost un adevărat stâlp în defensiva celor de la Manresa. Pivotul român a petrecut aproximativ 16 minute pe parchet, timp în care a înscris 4 puncte (2/2 din acțiune) și a strâns 7 recuperări, 3 pase decisive și a reușit 2 capace, pentru un indice al eficienței de +12.
Grație acestei victorii, BAXI Manresa urcă o poziție în clasamentul campionatului spaniol și ocupă acum locul al șaselea, cu un bilanț de 15 victorii și 12 înfrângeri. De cealaltă parte, Joventut Badalona continuă forma slabă și rămâne cu același record ca adversara de duminică seara.
Pentru Cățe și colegii săi urmează un duel, pe hârtie, mai accesibil: sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 19:00, Manresa va primi vizita ultimei clasate, Basquet Girona..
*foto: Facebook/BAXI Manresa
Hapoel Tel-Aviv, printre echipele cu cele mai mari bugete din Euroligă în s...
DeShawn Stephens a fost prezentat oficial de Treviso Basket, echipă din pri...
Franța a anunțat lotul lărgit pentru EuroBasket 2025
Hapoel Tel-Aviv, printre echipele cu cele mai mari bugete din Euroligă în s...
DeShawn Stephens a fost prezentat oficial de Treviso Basket, echipă din pri...
Bayern Munchen și-a apărat trofeul cu succes și este, din nou, campioana Ge...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!