UCAM Murcia avansează în semifinalele Europe Cup, după un meci în care Emi Cățe a fost aproape de double-double
4 ore în urmăVIDEO. Trento, eliminată dramatic de Beșiktaș în sferturile de finală din EuroCup
8 ore în urmăPatrick Richard, eroul neclintit al „calificării care n-a fost”
10 ore în urmăVIDEO. U-BT Cluj a apelat la o schemă à la Brad Stevens la ultima posesie cu Bahceșehir Koleji
11 ore în urmăPrimul meci pentru Patty Mills în Europa
13 ore în urmă
În primul meci oficial din istoria clubului, BC Dubai a reușit o surpriză de proporții. Într-un meci din runda inaugurală a Ligii Adriatice, formația înființată în acest an a depășit-o pe campioana en-titre, Steaua Roșie Belgrad, cu scorul de 86-84.
Partida de duminică seara a avut loc în Coca Cola Arena, din Emiratele Arabe Unite. Sala a fost umplută la capacitate maximă. Nu mai puțin de 17 mii de persoane au fost prezente în tribune la acest succes istoric.
Arabii au reușit să își consolideze un avantaj consistent încă din primul sfert, pe care l-au încheiat cu un run de 17-4, astfel că după 10 minute tabela indica 28-16. Sârbii au recuperat excelent, iar la jumătatea parțialului secund erau din nou la conducere. Din nou, finalul de sfert a fost dominat de către gazde, care conduceau cu 50-41 la pauza mare.
Diferența a atins un maxim de 13 lungimi, imediat după revenirea de la cabine, dar pe parcursul aceluiași sfert, Steaua Roșie a egalat. Avansul echipei din Dubai era de doar o posesie, 66-63, înainte de actul decisiv. Elevii lui Jurica Golemac au controlat cu brio finalul de meci și s-au impus cu 86-84.
Nate Mason a fost principalul marcator pentru Dubai, cu 18 puncte, urmat de Awudu Abass, cu 17 puncte și 4 recuperări. Klemen Prepelic a ieșit la rampă printr-un double-double, cu 16 puncte și 10 recuperări. Nikola Kalinic a fost cel mai bun jucător de la Steaua Roșie, după ce a adunat 16 puncte și 5 recuperări.
Performanța echipei din Dubai este cu atât mai impresionantă dacă luăm în calcul că Steaua Roșie Belgrad nu a mai pierdut în etapa inaugurală a Ligii Adriatice de zece ani.
*foto: aba-league.com
U-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
Final de partidă violent între Budućnost și U-BT în ABA League
Olympiakos va avea ca sponsor principal o companie românească pentru următo...
U-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
Final de partidă violent între Budućnost și U-BT în ABA League
Matthias Lessort se întoarce în stil pentru Panathinaikos
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!