Soția lui Giannis Antetokounmpo acuză fanii turci de amenințări cu moartea
8 ore în urmăLotul complet al lui FC Argeș și numerele jucătorilor pentru noul sezon
10 ore în urmăCSM Târgu Jiu a dat de pământ cu CSU ASE București, în primul meci din Cupa României
10 ore în urmăMateusz Ponitka a fost aproape să ajungă în NBA
11 ore în urmăDe la medalii de bronz la eliminări premature: cum s-au descurcat la EuroBasket viitoarele adversare ale României
12 ore în urmăCSO Voluntari este una dintre cele trei formații neînvinse din grupa A din ENBL. Vicecampioana ediției anterioare a competiției are ocazia să își păstreze seria de invincibilitate în meciul de marți, 12 noiembrie, de pe terenul lui BK Opava.
Viitoarea adversară a „Troublemakers” are un bilanț de 2-1 la ora meciului. Cehii au început sezonul de ENBL cu două victorii, 83-68 cu Spartak Plevna, respectiv 86-80 cu Tartu Ulikool, după un ultim sfert câștigat la 11 lungimi.
Situația este mai puțin fericită în campionatul Cehiei, unde Opava se află pe locul al patrulea, după ce în acest weekend a suferit un eșec de-a dreptul usturător, în confruntarea cu Usti n. Labem. Scorul final al acestei dispute a fost 107-73.
Clubul de baschet din Obava a fost înființat în 1945 și a activat după mai multe denumiri, după cum urmează: BK Opava (1945-1995), ICEC Opava Basketbal (1995-1996), ICEC Opava (1996-1997), BC Slovnaft Opava (1997-2000), BK Opava (2000-2008), BK Breda & Weinstein Opava (2008-2012), BK Opava (2012-prezent).
În competiția internă, singura echipă cu un palmares mai bogat este Nymburg. Opava are nu mai puțin de cinci titluri de campioană. Echipa și-a avut perioada de glorie între 1996 și 2003, în care a câștigat patru campionate. Cel mai recent triumf a venit în sezonul 2022/23. Pe lângă acestea, vitrina include și șase Cupe ale Cehiei.
La nivel european, Opava a fost o prezență constantă în competițiile FIBA, între 2018 și 2024. Prima participare a venit în sezonul 2018/19, în Basketball Champions League, unde echipa a înregistrat două victorii și 12 eșecuri.
Au urmat doi ani de pauză, înainte ca cehii să își încerce norocul în grupele FIBA Europe Cup. Din nefericire, aceștia au terminat de fiecare dată pe locul al treilea al grupei din sezonul regulat. După titlul din 2023, Opava a revenit în BCL. În sezonul 2023/24 al competiției, echipa a jucat într-o grupă cu Dijon, Rytas Vilnius și Promitheas Patras, nereușind să obțină vreun succes în cele șapte partide.
Cehul Simon Pursl pare principala amenințare din tabăra echipei pregătite de Petr Czudek. Acesta este principalul marcator al formației atât în campionat, cât și în ENBL. Un alt nume interesant este cel al pivotului Rob Howard, venit de la Patrioti Levice. Americanul este unic străin din lotul echipei.
Disputa dintre BK Opava și CSO Voluntari are loc marți, 12 noiembrie, de la ora 19:00 și poate fi urmărită pe canalul de YouTube ENBLeague.
*foto: Facebook/BK Opava
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Mareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
Echipele din Israel își vor disputa meciurile de pe teren propriu din Eurol...
Mareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
Luca Illeș continuă în Serbia, după ce a semnat cu o echipă de prima divizi...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!