Stiri

Boston își încheie seria de 5 victorii consecutive!

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
11.03.2013

Duminică seara, ora României, la amiază pentru Statele Unite, s-a desfășurat în Oklahoma partida dintre echipa gazdă Oklahoma City Thunder și Boston Celtics. Echipa gazdă venea după un succes la limită în deplasarea de la New York Knicks, pe când echipa oaspete venea după o serie excepțională de 5 victorii consecutive. Pentru Celtics, Rajon Rondo este în continuare indisponibil, însă se pare că pentru echipa lui Doc Rivers absența acestuia este de bun augur, pentru că fără Rajon, Celtics a strâns înainte acestei partide 14 victorii și 4 înfrângeri, iar cu fundașul în vârstă de 27 ani Boston Celtics a avut un record de 20-23. Dacă City Thunder luptă pentru întâietate în Conferința de Vest, Boston Celtics trage tare pentru a obține o poziție cât mai avantajoasă pentru Play-off, actualmente ei situându-se pe locul 6 al Conferinței de Est.

Meciul de la Chesapeake Energy Arena, a pus față în față cea mai bună echipă din NBA la numărul de puncte marcate și anume Oklahoma City Thunder cu 107 puncte pe meci și Celtics cu cea de a cincea defensivă din ligă cu 99.2 puncte primite pe meci. Startul meciului a fost unul cu două apărări aerisite, ambele echipe găsind destul de ușor drumul spre coș. Celtics au început mai bine partida și după 3 minute conduceau cu scorul de 8-4. Din acel moment Thunder a trecut la conducere, și nu a mai cedat până la finalul primei perioade când avea un avans minim, 23-22. Sfertul 2 a fost unul mai slab din punct de vedere defensiv, ambele echipe apelând la jucători care prind puține minute de obicei și astfel jocul a devenit puțin mai deshis decât în primul sfert. Jocul inspirat arătat de către Derek Fisher în acest sfert a făcut ca echipa gazdă sa aibă un avantaj de 5 puncte la pauza mare, 50-45. După pauza mare Doc Rivers a pus în mișcare o defensivă specifică echipei sale, una destul de agresivă și reactivă. Acest sfert 3 le-a demonstrat gazdelor că pot sta aproape de vicecampioana în exercițiu chiar pe terenul acestora, și după ce scorul sfertului arăta20-18 pentru Celtics, diferența înaintea ultimului sfert era de 3 puncte 68-65. Thunder a izbutit un run de 11-2 chiar în debutul sfertului decisiv care practic le-a conferit siguranța unei perioade pe care o pot controla. Deși Celtics au fost capabili să încetinească ritmul gazdelor, care nu au mai înscirs atât de puțin într-un meci din NBA din 13 ianuarie, nu a fost suficient pentru a obține o victorie, și astfel scorul final a fost de 91-79.

Cel mai bun jucător al partidei a fost Kevin Durant cu 23 de puncte, 11 recuperări și 4 pase decisive, pe când la echipa oaspete Paul Pierce a fost cel care a încercat să țină piept lui KD și a înregistrat 20 de puncte, 4 recuperări și 6 pase decisive.

De remarcat este faptul că echipa condusă de pe margine de Scott Brooks, a reușit să limiteze pe Celtics la aruncările din acțiune din repriza a doua la un procentaj de doar 25% după ce în primul act aceștia au izbutit 51% din aruncări.

Știam că va fi un joc extrem de fizic și cred că am făcut o treabă bună împotriva acestei rezistențe. Cred că defensiva noastră din ultimul sfert la fel de bună ca și maximul la care poate ajunge.” Scott Brooks

Cred că selecția aruncărilor noastre a fost groaznică. Am rata câteva aruncări ușoare și am fost blocați la multe pătrunderi unu la unu chiar de pe parchet. Am văzut niște matchup-uri la care aveam avantaj și le-am dat credit să lupte, dar în unele momente trebuia să dea drumul mingilor spre alte părți însă noi am refuzat să facem asta.” Doc Rivers

Foto: nba.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!