CSM CSU Oradea nu a avut emoții cu Dinamo
10 ore în urmăVictorie la mare luptă pentru FC Argeș Pitești împotriva lui SCM Timișoara
12 ore în urmăCS Vâlcea 1924 câștigă primul meci după despărțirea de antrenorul Arturo Alvarez
12 ore în urmăCSO Voluntari încheie anul cu o victorie clară în fața Sibiului
12 ore în urmăSCM U Craiova s-a impus categoric în Giulești, în fața lui Rapid
12 ore în urmă
Luni, 25 decembrie, Turk Telekom, adversara lui U-BT Cluj-Napoca din BKT EuroCup, a anunțat transferul lui Brandon Brown, fostul jucător al campioanei României. Fundașul american a început sezonul în Spania, la Palencia, însă s-a despărțit de formația nou-promovată în urmă cu câteva zile.
Brown a jucat la U-Banca Transilvania în sezonul 2021-2022, câștigând titlul național și contribuind la campania excelentă a ardelenilor în Basketball Champions League. Apoi, în vară, jucătorul de 1.86 metri a semnat în Grecia, la Peristeri, însă nu a apucat să debuteze sub comanda lui Vassilis Spanoulis, fiind nevoit să se întoarcă în Statele Unite ale Americii, din cauza unor probleme personale.
În cele din urmă, în timpul sezonului, Brown a acceptat oferta lui Hapoel Ierusalim, grupare alături de care a jucat în Final Four-ul Basketball Champions League. A urmat transferul în Spania, la Palencia, formație ce tocmai promovase în liga ACB.
În 15 meciuri disputate, Brown a avut medii de 7.2 puncte și 3.3 pase decisive, cel mai bun joc al său venind în fața Barcelonei: 21 de puncte, 5 pase decisive și un procentaj de 63.6% din acțiune.
Palencia a luat decizia de a se despărți de fundașul în vârstă de 34 de ani, iar acesta își va continua cariera în Turcia, la Turk Telekom. Trupa din Ankara are un bilanț de 6-7 în liga turcă, fiind pe poziția a noua, iar în EuroCup are trei victorii și nouă înfrângeri, ocupând tot locul al 9-lea în grupa B.
Turk Telekom a jucat deja ambele meciuri cu U-BT Cluj-Napoca, fiecare echipă ieșind câștigătoare pe teren propriu.
*foto: masquebasketpal
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Studentski Centar, adversara lui U-BT Cluj în cea de-a doua zi de Crăciun
Mihai Silvășan și Patrick Richard au prefațat duelul cu Studentski Centar
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Mihai Silvășan, după victoria cu SC Derby: „A fost o provocare pentru noi”
Śląsk Wrocław, victorie importantă în campionatul Poloniei înaintea meciulu...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!