Dinamo București o învinge pentru a doua oară în sezon pe CSO Voluntari
2 ore în urmăRapid București câștigă derby-ul începutului de an din LNBF
3 ore în urmăVictorie categorică pentru CSM Oradea în fața lui CSM Târgu Jiu
4 ore în urmăMihai Silvășan: „Ne dorim să corectăm evoluția din meciul cu Veneția”
12 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca își propune să obțină al cincilea succes consecutiv în Liga Adriatică, în deplasarea de la KK Igokea
12 ore în urmă
Hapoel Ierusalim a anunțat legitimarea lui Brandon Brown, fostul conducător de joc al celor de la U-BT Cluj-Napoca urmând să joace din nou în Basketball Champions League.
Brown era liber de contract după despărțirea de Peristeri, formație cu care a semnat în vara acestui an. Americanul s-a despărțit de comun acord de clubul elen, potrivit comunicatul emis atunci fiind vorba despre „o problemă serioasă în familia jucătorului”.
Conducătorul de joc în vârstă de 33 de ani are ocazia să evolueze din nou în Basketball Champions League, competiție în care Hapoel Ierusalim este angrenată în grupa E și are un bilanț de două victorii, respectiv un eșec. Brown se va duela în această grupă cu două echipe pe care U-BT Cluj le-a întâlnit în precedenta ediție de BCL în diverse faze, Darussafaka și MHP Riesen Ludwigsburg.
În sezonul 2021/2022 al Basketball Champions League, Brandon Brown a avut medii de 14.2 puncte, 5.7 pase decisive și 1.7 recuperări, în cazul primelor două statistici situându-se în Top 10 în competiție.
De-a lungul carierei sale, fundașul american a mai jucat pentru Basquete Cearense, Rio Claro Basquete, King Szczecin, Omonia Nicosia, Jezioro Tarnobrzeg, PGE Turow, Trefl Sopot, Balkan Botevgrad, Nizhny Novgorod și Boulogne-Levallois.
Următorul meci pentru Hapoel Ierusalim în BCL o să fie pe 30 noiembrie, pe teren propriu contra lui Bakken Bears.
*foto: championsleague.basketball
U-BT Cluj-Napoca aduce clarificări referitoare la remunerația oferită lui S...
Jeffery Taylor, impresionat de suporterii lui U-BT Cluj: „Sunt incredibili”
Seria de victorii a lui U-BT Cluj, oprită în Italia după eșecul cu Umana Re...
Mihai Silvășan: „Am fost cam confortabili după șase victorii la rând”
Seria de victorii a lui U-BT Cluj, oprită în Italia după eșecul cu Umana Re...
Daron Russell, pe locul al doilea în MVP Race în BKT EuroCup
2 comentarii la aceasta stire:
Ciudat
cu 3 ani în urmă (22.11.2022)Destul de ciudat in actualul context de la U ca nu s-a intors la Cluj...
-
caatmark:
RaspundeDe ce?
cu 3 ani în urmă (22.11.2022)Cand omul plateste din buzunarul lui sa rupa contractul pe doi ani si sa plece la jumatatea lui(buyout)...inteleg ca a fost o oferta mai buna dar din astea pot aparea oricand...cred ca U merge pe continuitate si Brandon nu ofera siguranta in privinta asta.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!