Victorie pentru Dinamo București în fața lui SCM Timișoara
7 ore în urmăCSU Sibiu o învinge la o posesie pe CSM Galați
8 ore în urmăBenka Barloschky: „Totul va depinde de care echipă se va dovedi mai stabilă”
9 ore în urmăMihai Silvășan: „Ne dorim foarte mult victoria și ne dorim să luăm lucrurile pas cu pas”
9 ore în urmăHamburg Towers, următorul adversar al lui U-BT Cluj în BKT Eurocup
10 ore în urmă
Dinamo București pierde pe terenul lui Bristol Flyers cu scorul de 76-58 în ENBL. Trupa lui Roger Grimau a început greoi partida, a început să spere în start de sfert trei, dar totul s-a năruit în începutul actului decisiv.
Gazdele au început mai bine partide și după trei minute scurse de pe ceas conduceau cu 9-2, grație reușitei lui Kendall Lewis. Robinson a mai marcat o dată pentru gazde și Roger Grimau era obligat să solicite timp de odihnă. Dinamo a mai rămas o bună perioadă cu doar cele două puncte marcate de Taylor, astfel că Bristol a profitat și a urcat ecartul la 16 lungimi. Roberts a oprit run-ul gazdelor cu o triplă. Până la finalul primului act Dinamo nu reușea să reducă decât un punct din handicap, 24-9. Revirimentul lui Dinamo a venit în actul secund, pe care l-a câștigat cu 20-12. Roberts și Ancrum au alimentat ofensiva dinamoviștilor, primul reușind să termine repriza în double digits, cu 12 puncte puse pe tabelă. La cabine se intra cu scorul de 36-29 în favoarea lui Bristol Flyers.
Dinamo și-a continuat seria bună și la reluarea jocului, și după mai puțin de 90 de secunde mai avea doar o posesie de recuperat, 40-37. Egalarea a venit după un tip dunk al lui Marelja. Finalul de sfert le-a aparținut gazdelor, care cu un parțial de 7-0 s-au desprins din nou, 60-49. După două minute fără punct marcat în actul decisiv, au venit cinci la rând de la Bristol Flyers. Dinamo nu a mai avut forță pentru încă o revenire. Ecartul gazdelor a urcat la 20 de lungimi și soarta partidei era decisă devreme. La final Bristol Flyers a învins-o pe Dinamo cu scorul de 76-58.
Anthony Roberts a fost cel mai bun dinamovist cu 23 de puncte, 6 recuperări și 2 pase decisive. Aleksandar Marelja a totalizat 16 puncte și 8 recuperări.
Bristol a avut patru jucători în double digits, Kedrian Johnson și Kendall Lewis fiind cei mai buni, fiecare cu câteva 14.
Iverson Molinar aduce victoria lui U-BT în ultima secundă a meciului cu Uma...
Mihai Silvășan: „Asta este Liga Adriatică și e o lecție grea pe care trebui...
U-BT Cluj-Napoca pierde pe terenul lui KK Split, după o repriză secundă de...
CS Vâlcea pierde clar și al doilea joc din FIBA Europe Cup
U-BT Cluj-Napoca pierde pe terenul lui KK Split, după o repriză secundă de...
Iverson Molinar aduce victoria lui U-BT în ultima secundă a meciului cu Uma...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!