O legendă din wrestling îl ia la rost pe Luka Doncic
9 ore în urmăMike James a fost sancționat pentru comportamentul intimidant față de arbitrii
10 ore în urmăCSM CSU Oradea – Dinamo București, a doua semifinală din LNBM
11 ore în urmăKnicks și Spurs au obținut ultimele victorii din play-off în NBA
13 ore în urmăErgin Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, era aproape să îl bată pe tehnicianul Valenciei. Video
16 ore în urmăTSV 1880 Wasserburg a avansat în semifinalele campionatului naţional de baschet feminin al Germaniei după victoria repurtată asupra lui Oberhausen, scor 77-60, în Meciul 3 al seriei directe din cadrul sferturilor de finală. Astfel, echipa Dianei Ciupe Pop se califică în semifinalele Bundesligii, unde va întâlni campioana en-titre Saarlouis Royals.
Diana a bifat 19 minute de joc, perioadă în care a totalizat 2 puncte (1/4 din acţiune), 7 recuperări, 3 pase decisive şi o minge câştigată cu două pierdute pentru un coeficient de 5 la eficienţă.
Cea mai bună realizatoare a formaţiei învingătoare a fost Sequoia Holmes, autoare a 28 puncte, 8 recuperări, 2 pase decisive şi 2 mingi câştigate cu 3 pierdute pentru 30 la eficienţă în 35 minute de joc. Fostă jucătoare în Divizia A, Tiffany Talbert-Porter a izbutit 14 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive, 2 mingi câştigate şi 4 pierdute pentru 14 la eficienţă.
Toate seriile sferturilor de finală s-au încheiat cu scorul general de 2-1.
Semifinalele demarează duminică (03.04), Wasserburg urmând să găzduiască Meciul 1 al seriei cu Saarlouis. În schimb, câştigătoarea sezonului regulat, Marburg, întâlneşte pe Freiburg.
U-BT Cluj-Napoca a pierdut primul meci în play-off-ul din ABA
Cunoaștem toate echipele care s-au calificat în play-off-ul Ligii Adriatice
Mihai Silvășan: „Problema a fost că nu am putut înscrie”
Cunoaștem toate echipele care s-au calificat în play-off-ul Ligii Adriatice
Ergin Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, era aproape să îl bată pe tehni...
U-BT Cluj-Napoca a pierdut primul meci în play-off-ul din ABA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!