U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
4 zile în urmăS-au tras la sorți meciurile din noul sezon al Cupei României 2025/26
5 zile în urmăDeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
1 săptămână în urmăCSM Târgu Mureș l-a achiziționat pe Trey Sampson din Azerbaidjan
1 săptămână în urmăZona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
1 săptămână în urmăAstăzi, 1 septembrie, Spania și Bulgaria au deschis ediția din acest an a Campionatului European de Baschet. La Tbilisi, într-o arenă de de 9700 de locuri, campioana mondială nu a părut că trece printr-o perioadă de tranziție, ci și-a dominat adversara și s-a impus cu 114 la 87.
După retragerea de la națională a fraților Gasol, Spania este condusă de altă pereche de frați: Willy și Juancho Hernangomez. Împreună cu Rudy Fernandez și, sub conducerea experimentatului Sergio Scariolo, aceștia își propun să depășească așteptările pe care iubitorii baschetului le au de la ei, să iasă din umbra ultimei generații a Spaniei și, așa cum spunea unul din cei doi comentatori al partidei cu Bulgaria, „să își construiască propriul destin”.
Prima adversară a ibericilor a fost Bulgaria care, înaintea acestei confruntări, a întâlnit naționala României. După un început timid, Spania a evoluat la un nivel foarte înalt și a impresionat, printr-un joc cu pase foarte rapide și aruncări eficiente din afara semicercului. Elevii lui Scariolo au arătat multă energie, multă dorință și o chimie foarte bună și a lăsat impresia că poate să fie mult mai bună.
În unele momente, spaniolii nu avut o intensitate foarte ridicată în apărare, au comis unele greșeli ușoare și le-au permis adversarilor să obțină 17 recuperări ofensive. Indiferent de scorul de pe tabelă, Scariolo nu a fost dispus la compromis, ci a corectat greșelile jucătorilor săi și a rotit tot lotul.
Lorenzo Brown, noul naturalizat al Spaniei, a evoluat foarte bine în ofensivă și a izbutit 17 puncte, 5 pase decisive, 3 intercepții și o recuperare. Acesta a fost urmat de Willy Hernangomez (16 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive), de Rudy Fernandez (14 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, un capac) și de Juancho Hernangomez (13 puncte, 7 recuperări, o pasă decisivă).
De partea cealaltă, Sasha Vezenkov și-a făcut jocul și a adunat 26 de puncte, 11 recuperări, o pasă decisivă și o intercepție, în timp ce Pavlin Ivanov a reușit 16 puncte, 2 pase decisive și o intercepție.
Spania a avut procentaje excelente: 64% din interiorul semicercului (23/36), 45% de la distanță (15/33) și 88% de la linia de libere (23/26).
Pentru campioana mondială urmează disputa cu Georgia, țara gazdă, sâmbătă, 3 septembrie, la ora 20:00. În grupa A, Spania va mai juca împotriva Turciei, Belgiei și Muntenegrului.
*foto: fiba.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!