Olympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
2 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
2 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
3 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
4 ore în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
4 ore în urmăSergio Scariolo, antrenorul principal al echipei naţionale a Spaniei la baschet masculin, a dezvăluit numele celor 15 jucători convocaţi pentru a demara pregătirea pentru Campionatul European de baschet masculin, eveniment care va avea loc în acest an, în Lituania.
Printre jucătorii absenţi se numără Fran Vasquez, jucătorul Barcelonei accidentându-se la genunchi în finala Ligii ACB. De altfel, el şi-a terminat contractul cu noua campioană a Spaniei şi a declarat că este preocupat în primul rând de semnarea unui angajament decât de participarea la întrecerea continentală. De asemenea, Jorge Garbajosa şi-a anunţat retragerea din echipa naţională chiar în cursul săptămânii trecute.
În aceste condiţii, conducerea federaţiei iberice (FEB) încearcă să îl convingă pe Alex Mumbru, vicecampion al Spaniei cu Bizkaia Bilbao, să revină în echipa naţională, pentru a dispune de experienţă la nivel internaţional.
Un alt semn deîntrebare se ridică în jurul baschetbalistului de la Oklahoma City Thunder, Serge Ibaka (foto). Originar din Congo, jucătorul care evoluează pe posturile 4 şi 5, nu are în acest moment cetăţenia iberică şi nici nu se ştie dacă o va obţine până la startul Campionatului European.

În schimb, aşa cum s-a anunţat, Pau Gasol, asemenea fratelui său Marc, face parte din lotul lărgit al Spaniei.
Lotul lărgit este compus din următorii: Jose Calderon, Victor Sada, Ricky Rubio, Sergio Llull, Juan Carlos Navarro, Rudz Fernandey, Rafa Martinez, Alex Mumbru (dacă acceptă propunerea FEB), Carlos Suarez, Fernando San Emeterio, Victor Claver, Felipe Reyes, Serge Ibaka, Marc Gasol şi Pau Gasol.
Spania a fost repartizată în Grupa A, alături de Lituania, Turcia, Polonia, Marea Britanie şi o echipă calificată de la turneul de baraj.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!