Dinamo învinge la Sibiu și își deschide o ușă importantă la top 4 la finalul sezonului regulat
13 ore în urmăUnul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai lui Olympiacos a fost implicat într-un conflict cu un fan al echipei adverse
16 ore în urmăDragan Petričević: „Arbitrajul a fost execrabil!”
17 ore în urmăMihai Silvășan: „Sunt foarte mândru de felul în care am luptat în a doua repriză”
21 ore în urmăDebut modest pentru Isiah Osborne în maioul lui Rapid București
21 ore în urmăPortugalia a depăşit Ungaria, scor 71-66, în primul meci al turneului de baraj pentru Campionatul European de baschet masculin - ediţia 2011, eveniment care va avea loc în Lituania. Meciul s-a desfăşurat la Coimbra.
Maghiarii s-au desprins la opt lungimi în debutul meciului dar au încheiat primul act la adăpostul unui avantaj minim, scor 19-21. Defensiva a ieşit la rampă de ambele părţi în sfertul următor cel care a consemnat cele mai puţine reuşite în această confruntare. Astfel, la pauză scorul era egal 31-31.
În debutul reprizei secunde Portugalia a forţat desprinderea şi a obţinut-o, reuşind să se detaşeze la 54-46, cu zece minute înaintea terminării efective a partidei. Pe parcursul secvenţei decisive gazdele au păstrat mai mereu un avantaj consistent, diferenţa coborând chiar la final.

Miguel Miranda a avut 18 puncte pentru învingători. Alţi trei baschetbalişti portughezi au atins sau chiar depăşit pragul de 10 puncte împotriva Ungariei.
În replică, Peter Lorant a avut 16 puncte şi 6 recuperări, Hanga Adam a terminat cu 11 puncte, 4 recuperări şi 4 pase decisive, iar americanul naturalizat Obbie Trotter a bifat 11 puncte pentru Ungaria.
Următorul meci de la turneul de baraj este programat în Ungaria, pentru vineri (12.08), când formaţia gazdă va primi vizita Finlandei.
Foto: www.fibaeurope.com
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Buducnost, ultimul obstacol pentru U-BT Cluj în drumul spre al treilea sfer...
U-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
Iverson Molinar, eroul lui U-BT Cluj în meciul care a calificat-o în sfertu...
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
U-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!