Dinamo învinge la Sibiu și își deschide o ușă importantă la top 4 la finalul sezonului regulat
1 oră în urmăUnul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai lui Olympiacos a fost implicat într-un conflict cu un fan al echipei adverse
4 ore în urmăDragan Petričević: „Arbitrajul a fost execrabil!”
5 ore în urmăMihai Silvășan: „Sunt foarte mândru de felul în care am luptat în a doua repriză”
9 ore în urmăDebut modest pentru Isiah Osborne în maioul lui Rapid București
9 ore în urmăBelgia a depășit Cehia, scor 75-59, în ultima rundă din faza grupelor principale la Campionatul European U16 feminin - Divizia A de la Cagliari pentru a triumfa în Grupa E.
Într-un alt meci din această grupă, Rusia a învins Suedia cu scorul de 62-56. Pentru scandinave acesta a fost primul eșec la acest turneu.
În aceste condiții, Belgia, Suedia și Rusia au avut un bilanț similar, patru victorii și o înfrângere, clasându-se în această ordine datorită clasamentului în trei, alcătuit pe baza rezultatelor directe înregistrate între aceste formații.
Locul 4 a fost ocupat de Grecia, echipă care avansează în sferturile de finală după victoria repurtată asupra Slovaciei, scor 76-69.
În Grupa F situația la vârf s-a clarificat înaintea ultimei runde, Spania obținând rezultate remarcabile. Miercuri (17.08), ibericele au învins Turcia cu scorul de 83-35.
Italia a ocupat locul 2 în această grupă în pofida înfrângerii suferite pe mâna Olandei, scor 52-57. Batavele au ratat calificarea în fazele superioare.
Franța este locul 4 în Grupa F, după victoria asupra Ungariei, scor 59-54. Naționala Hexagonului a beneficiat de victoria directă repurtată împotriva Olandei, scor 66-43.
Vineri (19.08) sunt programate sferturile de finală ale competiției:
| Meci | Ora |
| Belgia vs Franța | 15:30 |
| Spania vs Grecia | 17:45 |
| Suedia vs Turcia | 20:00 |
| Italia vs Rusia | 22:15 |
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Saša Obradović, despre U-BT: „Este mereu bine să ai o echipă de genul acest...
Buducnost, ultimul obstacol pentru U-BT Cluj în drumul spre al treilea sfer...
Iverson Molinar, eroul lui U-BT Cluj în meciul care a calificat-o în sfertu...
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Saša Obradović, despre U-BT: „Este mereu bine să ai o echipă de genul acest...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!