Koping Stars, echipa lui Dragoș Diculescu, a obținut al doilea succes stagional
2 ore în urmăMihai Silvășan, la meciul 500 pe banca tehnică a lui U-BT Cluj-Napoca
3 ore în urmăBorac Cacak, a cincea adversară din ABA League pentru U-BT Cluj-Napoca
3 ore în urmăNBA Europe, noua competiție care poate diviza baschetul european de top
4 ore în urmăReal Madrid câștigă primul El Clasico al sezonului
5 ore în urmăSpania a dat lotivura de graţie Serbiei la Campionatul European U16 masculin - Divizia A din Cehia în cadrul ultimei runde din faza grupelor principale. Ibericii, care indiferent de rezultatul meciului cu plavii ar fi terminat pe locul 2 în Grupa E, au depăşit formaţia ex-iugoslavă cu scorul de 74-72.
Pe baza acestui rezultat Serbia a terminat cu două victorii şi trei înfrângeri, asemenea Rusiei. În condiţiile în care ex-sovieticii au învins, cu scorul de 91-83, în confruntarea directă cu Serbia, avansează în sferturile de finală ale competiţiei.
În schimb, ultimul joc din Grupa F a adus faţă în faţă două echipe neînvinse la europeanul din acest an. Croaţia a dat piept cu Franţa pe care a depăşit-o cu scorul de 68-60. În aceste condiţii, croaţii rămân singurii cu bilanţ perfect la turneul din Cehia.
În urma rezultatelor înregistrate până în prezent s-a ajuns la următoarea configuraţie a sferturilor de finală ale Campionatului European U16 masculin:
| Spania | Turcia |
| Croaţia | Rusia |
| Cehia | Letonia |
| Franţa | Germania |
Fazele eliminatorii demarează vineri (05.08).
Primele cinci clasate la finalul acestui eveniment se califică pentru Campionatul Mondial U17 masculin ce va avea loc anul viitor în Lituania
Cedevita Olimpija Ljubljana o învinge pentru a treia oară la rând pe U-BT C...
Mihai Silvășan: „Următoarele meciuri cu siguranță cu acest lot le vom abord...
Victorie la limită pentru CSM Oradea împotriva lui AEK Larnaca
Victorie la limită pentru CSM Oradea împotriva lui AEK Larnaca
Cedevita Olimpija Ljubljana o învinge pentru a treia oară la rând pe U-BT C...
CS Vâlcea 1924 obține prima victorie în FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!