Stiri

Campionatul European U20 feminin. România are nevoie de victorie cu Germania

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
13.07.2011

Cu o evoluţie deloc convingătoare până acum, naţionala feminină sub 20 de ani a ţării noastre dispută, miercuri, de la ora 19.15, ora României, un meci capital pentru supravieţuirea în Divizia A din cadrul Campionatului European din Serbia. Selecţionata similară a Germaniei va fi adversara tricolorelor, într-o partidă care va avea loc la Novi Sad.

România nu a câştigat niciun meci la turneul final al Campionatului European sub 20 de ani din Serbia, acolo unde tricolorele speră, cel puţin matematic, la un miracol. Două victorii cu Germania, la care s-ar mai adăuga încă un succes la cel puţin 15 puncte cu Belarus sau la o diferenţă de minimum 20 de puncte cu Slovacia, ar face ca jucătoarele pregătite de Dan Calancea şi de Monica Ivan să poată rămână în prima grupă valorică a acestei competiţii.

Adversarele tricolorelor pornesc cu prima şansă în partida de miercuri, cel puţin din punct de vedere statistic. Germania a învins, la limită, scor 73-71, naţionala statului Belarus şi a complicat grupa pentru locurile 13-16. România are nevoie de victorie în ambele partide cu selecţionata pregătită de Raoul Scheidhauer, chiar dacă baschetbalistele din Germania sunt superioare româncelor la multe capitole.

Cu o medie de 47,2 puncte marcate pe meci, România are un deficit de exact zece puncte în ceea ce priveşte statistica la puncte înscrise pe joc. Procentajele la aruncările de la distanţă şi semidistanţă sunt de partea Germaniei, adversarele fiind, de asemeni, mai precise şi de la linia de pedeapsă, acolo de unde au finalizat 68,9% din aruncări, iar naţionala noastră şi-a trecut în cont doar 55,2%.

La capitolul recuperări, acolo unde am suferit cel mai mult în acest turneu final, statistica fibaeurope arată un avantaj foarte mic pentru tricolore, care şi-au adjudecat 35,4 mingi câştigate pe urmărite, faţă de 35 ale adversarelor. Germania are un plus în spaţiul de trei secunce în ofensivă, acolo unde a adunat 11,2 recuperări pe joc, faţă de zece ale selecţionatei similare a ţării noastre.

La turneele finale ale Campionatelor Europene sub 20 de ani, cele două reprezentative s-au întâlnit de trei ori până acum, Germania conducând cu 2-1 la întâlnirile directe. Interesant este că două partide s-au desfăşurat tot în grupa pentru locurile 13-16, anul trecut, atunci când victoriile au fost împărţite: România a pierdut primul meci cu 68-75 pentru ca să revină în cel de-al doilea şi să se impună cu 70-50. Cea mai mare diferenţă de scor dintre cele două selecţionate s-a înregistrat pe 6 iulie 2005, atunci când tricolorele au fost învinse cu 55-80.

Tot miercuri, la Novi Sad, dar de la ora 21.30, ora României, va avea loc şi cel de-al doilea meci din grupa tricolorelor. Faţă în faţă se vor afla reprezentativele naţionale ale Belarusului şi Slovaciei. Dacă slovacele se vor impune, atunci acestea vor rămâne neînvinse în grupa pentru locurile 13-16.

sursa foto: fibaeurope.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!