Antwerp Giants, primul obstacol pentru CSM Oradea în drumul spre grupele Champions League
13 ore în urmăUn fost antrenor din NBA va ocupa funcția de analist sportiv la ESPN
15 ore în urmăAscensiunea și declinul lui Banvit Bandirma, prin ochii fostului manager general, Turgay Zeytingöz
17 ore în urmăTurcia a pierdut aurul, dar a câștigat la audiențe. Câți oameni au urmărit cele două finale de la EuroBasket
17 ore în urmăSepsi-SIC, spulberată de Galatasaray în calificările pentru Euroligă
1 zi în urmăŞase echipe naţionale, reprezentând bătrânul continent, au participat la Campionatul Mondial U19 masculin din Letonia, eveniment care s-a finalizat cu triumful Lituaniei pe 10 iulie, precum şi cu un podium alcătuit în întregime din naţiuni europene, Serbia şi Rusia fiind ţările care l-au completat.
Celelalte trei, Polonia, Croaţia şi Letonia, au ocupat poziţiile a 7-a, a 8-a respectiv cea de-a 10-a.
Dintre cele şase doar Polonia nu are reprezentantă în primul eşalon al baschetului european la nivel de tineret (U20) masculin. Campionatul European se află în plină desfăşurare la Bilbao, acolo unde se întâlnesc primele 16 ţări din baschetul european, respectiv Sarajevo, unde participă alte 22, din eşalonul secund.
Din cele cinci echipe prim divizionare la nivel U20 din Europa există un număr de 3 jucători care au fost prezenţi şi la Campionatul Mondial U19 masculin. Aceştia sunt următorii: Dovydas Redikas şi Arnas Butkevicius (din Lituania), Boris Barac (Croaţia).
Aşadar, Redikas, Butkevicius şi Barac au participat la Campionatul Mondial U19 desfăşurat între 30 iunie şi 10 iulie, cât şi la Campionatul European U20, care a demarat pe 14 iulie şi se va finaliza pe data de 24 iulie. Cei doi lituanieiâni au devenit campioni mondiali la U19 iar Barac s-a clasat pe locul 7, în vreme ce la Campionatul European atât Croaţia cât şi Lituania se luptă pentru evitarea retrogradării, cel puţin una dintre aceste echipe urmând foarte probabil să evolueze în Divizia B pe parcursul verii următoare.
Din punct de vedere statistic cei trei au următoarele linii statistice:
Boris Barac (foto), croat, extremă, 2.05 metri, n.1992
Competiţie | MJ | Min | PPM | RPM | PDPM | 2% | 3% | 1% |
CE U20 | 6 | 26.8 | 10.0 | 5.5 | 1.8 | 40.5 | 25.0 | 57.1 |
CM U19 | 9 | 31.0 | 18.7 | 6.9 | 1.6 | 46.5 | 37.5 | 72.3 |
Dovydas Redikas, lituanian, extremă, 1.95 metri, n.1992
Competiţie | MJ | Min | PPM | RPM | PDPM | 2% | 3% | 1% |
CE U20 | 6 | 27.7 | 10.5 | 3.0 | 4.5 | 41.4 | 21.1 | 71.1 |
CM U19 | 7 | 31.1 | 12.0 | 4.9 | 3.1 | 48.7 | 35.5 | 72.2 |
Arnas Butkevicius, lituanian, extremă, 1.93 metri, n.1992
Competiţie | MJ | Min | PPM | RPM | PDPM | 2% | 3% | 1% |
CE U20 | 5 | 19.8 | 6.2 | 3.6 | 1.6 | 38.1 | 28.6 | 81.8 |
CM U19 | 9 | 19.1 | 7.1 | 3.0 | 1.6 | 57.6 | 28.6 | 69.0 |
Se poate observa, aşadar, faptul că Barac a fost excelent la Campionatul Mondial U19, dar din anumite motive, probabil oboseală dar şi vârstă mai fragedă, el nu reuşeşte să repete evoluţiile din Letonia. Redikas este în progres la ultima pasă, fiind în scădere la celelalte capitole statistice, probabil din aceleaşi motive. De notat că amândoi, atât Barac cât şi Redikas primesc mai puţin timp de joc cu aproximativ patru minute. În fine, Butkevicius este cel mai constant dintre cei trei, dar totodată şi cel mai puţin productiv din punct de vedere statistic. La CM U19, el a avut un procentaj cu aproape 20% mai bun la două puncte dar şi cu 13 procente mai slab la linia de pedeapsă.
Astăzi (joi, 21.07) demarează Campionatul European de juniori (U18) masculin, care va alinia un număr mai important de jucători care au fost prezenţi la mondialul Sub 19 ani din Lituania.
Foto: www.fibaeurope.com
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Ergin Ataman consideră că Giannis Antetokounmpo nu este un jucător dificil...
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
EuroBasket 2025. Echipa ideală a semifinalelor de la Riga
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!