Joan Laporta și Xavi Pascual au demarat proiectul măreț al Barcelonei
40 minute în urmăDragoș Diculescu, la un pas de triple-double în cea mai recentă victorie a echipei sale
2 ore în urmăUCAM Murcia avansează în semifinalele Europe Cup, după un meci în care Emi Cățe a fost aproape de double-double
11 ore în urmăVIDEO. Trento, eliminată dramatic de Beșiktaș în sferturile de finală din EuroCup
15 ore în urmăPatrick Richard, eroul neclintit al „calificării care n-a fost”
17 ore în urmăLituania, recent devenită campioană mondială la nivel U19 masculin, a reușit să se salveze de la retrogradare în primul eșalon baschetbalistic al Europei la nivel de tineret (U20) masculin, după succesul repurtat asupra Austriei într-un meci decisiv desfășurat duminică (24.07), la Bilbao. Rezultatul final al partidei a fost de 78-62.
Partida nu a avut istoric întrucât balticii au reușit să înscrie 28 de puncte pe parcursul primelor zece minute de joc efectiv, perioadă în care Austria a replica cu doar 11. Până la pauză situația s-a mai echilibrat, tabela de marcaj indicând scorul de 44-31 la jumătatea disputei.
În reprize a doua Lituania a știut să gestioneze cum se cunive avantajul, având momente în care a condus la 20 de lungimi, impunându-se într-un final la 16.

Giedrius Staniulis (foto) a avut 17 puncte și 18 recuperări pentru Lituania, echipă care a terminat participarea la Campionatul European U20 cu două victorii înlănțuite, performanță care nu i-a fost la îndemână pe parcursul primelor nouă zile de întreceri.
Anton Maresch a avut 18 puncte și 5 recuperări într-un efort insuficient pentru ca Austria să se mențină în Divizia A. De fapt reprezentativa Austriei retrogradează în al doilea eșalon după un singur an. În vara trecută austriecii au găzduit și câștigat Campionatul European U20 - Divizia B.
Serbia a obținut a 6-a victorie consecutivă în cadrul turneului 13-16. Plavii au încheiat participarea la Bilbao cu o victorie categorică, scor 81-63, asupra Croației, pe locul 13.
Croația retrogradează pentru prima dată de când se organizează Campionatul European U20 masculin.
În schimb, au promovat Georgia și Estonia, două echipe care au întâlnit România în grupa preliminară de la Campionatul European U20 masculin - Divizia B, de la Sarajevo.
Foto: www.fibaeurope.com
U-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
Final de partidă violent între Budućnost și U-BT în ABA League
Olympiakos va avea ca sponsor principal o companie românească pentru următo...
U-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
Final de partidă violent între Budućnost și U-BT în ABA League
Patrick Richard, eroul neclintit al „calificării care n-a fost”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!